Natalia-Elena Intotero: Raport de activitate doi ani în Parlament. Deputatul PSD a prezentat raportul de activitate la sfârșitul anului trecut. În cei doi ani care s-au scurs de la alegerile parlamentare, deputatul se poate mândri cu o activitate foarte intensă în interesul cetățenilor.
Astfel deputatul a avut 103 propuneri legislative inițiate, 89 luări de cuvânt în ședințele Camerei Deputaților, 108 întrebări și interpelări adresate Guvernului, 3080 de voturi în ședințele Camerei Deputaților.
Mai mult decât atât Natalia Intotero a avut 89 de ședințe prezidate, 133 rapoarte legislative adoptate, 103 avize legislative adoptate și 11 dezbateri organizate.
A participat la 170 de audiențe în Camera Deputaților, 165 de audiențe în județ, 1012 scrisori și memorii soluționate de către Comisia pentru Învățământ, 93 de comunicate de presă.
Din cele 103 proiecte legislative inițiate, 21 au devenit Legi ale Statului Român, și anume:
Legea nr. 271 din 2021-Acordă comunităților locale puterea de a decide singure schimbarea destinației pentru imobilele aferente unităților de învățământ abandonate de peste 3 ani.
Legea nr. 273 din 2021-Completează cele 8 competențe cheie din Legea educației, adăugând pe lângă competența antreprenorială și competențele financiare și juridice.
Legea nr. 303 din 2021-Reglementarea PUZ-urile pentru construcțiile agricole, facilitând astfel un context mai favorabil pentru dezvoltare.
Legea nr. 282 din 2021-Are ca obiect implementarea unui proiect pilot care să faciliteze plata mai ușoară a amenzilor contravenționale.
Legea nr. 321 din 2021-Elimină unele inechități salariale din învățământul preuniversitar.
Legea nr. 267 din 2021-Elimină necesitatea prezentării instituțiilor copii după documente emise de stat, când cetățenii solicită servicii publice.
Legea nr. 23 din 2022-Obligă federațiile sportive naționale să fie transparente cu modul în care cheltuie finanțările publice.
Legea nr. 65 din 2022- Acordă posibilitatea implementării și finanțării asistenței medicale mobile în România.
Legea nr. 327 din 2022-Include primarii municipiilor reședință de județ și președinții consiliilor județene în categoria conducătorilor de instituții cu acces la informații clasificate.
Legea nr. 135 din 2022- Schimbă regimul de impozitare a salariilor din domeniul agricol, scăzând nivelul taxelor plătite.
Legea nr. 175 din 2022- Prevede asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în bandă largă, la punct fix.
Legea nr. 83 din 2022- Instituie anual „Ziua Națională a Educației Financiare” în data de 11 aprilie.
Legea nr. 161 din 2022- Prevede posibilitatea pensionării cu 2 ani înainte de termen pentru cetățenii unor localități afectate de poluare remanentă, printre care și Vața de Jos și Răchitova din jud. Hunedoara.
Legea nr. 351 din 2022- Prevede posibilitatea pensionării cu 2 ani înainte de termen pentru cetățenii unor localități cu speranța de viață scăzută.
Legea nr. 277 din 2022- Asigură un cadru de integrare educațională pentru copiii români care se întorc din străinătate cu familiile lor.
Legea nr. 325 din 2022- Ofițerii MAI în activitate pot proveni și din rândul absolvenților programelor de studii universitare, cu specializări universitare necesare structurilor instituției.
Legea nr. 350 din 2022- Instituie „Ziua Sportului Românesc”, eveniment anual organizat de Ministerul Sportului în prima duminică din luna iunie.
Legea nr. 208 din 2022- Eficientizează procedura de atribuire a contractelor de licitație publică și crește sumele disponibile pentru achiziții directe.
Legea nr. 242 din 2022- Creează Platforma Națională de Interoperabilitate și facilitează schimbul de date între sistemele informatice publice.
Legea nr. 293 din 2022-Crearea Programului Național pentru prevenirea și combaterea cancerului în România.
Legea nr. 167 din 2022-Asigură un cuantum egal al burselor românilor de pretutindeni care urmează cursuri universitare în România în raport cu studenții români.
”Este un obicei sănătos ca la final de an să reflectăm, să ne gândim la ceea ce am realizat, dar să abordăm și acele situații în care am fi putut acționa mai bine. Pentru mine, însă, luna decembrie din anul 2022 vine cu mai mult decât atât. Se împlinesc doi ani de când am preluat mandatul parlamentar din legislatura 2020-2024. Am ajuns la jumătatea acestei mare onoare pe care cetățenii județului Hunedoara mi-au încredințat-o. Atât față de hunedoreni, cât și în fața tuturor românilor, am datoria să-mi prezint activitatea. Prezentul raport este un material de sinteză a activității pe care am avut-o în calitate de parlamentar și președinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților din decembrie 2020 și până în prezent. Aceste cifre și statistici au în spate mii de ore de studiu, analiză, ședințe și dezbateri alături de colegi parlamentari, reprezentanți guvernamentali, societatea civilă, parteneri externi sau pur și simplu cetățeni cu care am avut plăcerea să fac schimb de idei. Pentru mine, este un exercițiu de reflecție prin care pot să-mi îmbunătățesc activitatea în viitor și să identific acei piloni în care trebuie să mă dedic și mai mult. Pentru voi, cetățenii, este un material de informare civică, un document care vă poate ajuta în dezvoltarea unei imagini mai complete în ceea ce privește activitatea politică, indiferent de preferințele electorale. Vă asigur de întreaga mea implicare și dedicare în serviciul poporului român”, arată Natalia-Elena Intotero deputat PSD.