.Index Actualitate Politica

Natalia Intotero: ”Sperăm să avem un răspuns legat de cele două legi ale educației”

Natalia Intotero: ”Sperăm să avem un răspuns legat de cele două legi ale educației”. Cele două legi ale educației sunt așteptate pentru a putea fi dezbătute, votate și prinse în viitorul buget. Natalia Intotero, deputat PSD și Președinte al Comisiei pentru Învățământ, speră ca în cursul săptămânii viitoare să primească un răspuns în legătură cu momentul în care aceste legi vor ajunge în Parlament. Până în acel moment se vor continua deplasările în țară și dezbateri pe aceste teme.

”Așteptăm să ajungă cele două legi care fac parte din pachetul România Educată. Sperăm noi într-un termen cât mai scurt pentru a putea fi dezbătute, votate și prinse pentru următorul buget calendaristic. Până atunci, noi continuăm seria întâlnirilor și dezbaterilor în țară. Există foarte multe amendamente. De fiecare dată, în urma dezbaterilor, comunicăm ministerului problemele pe care le-au identificat actorii implicați în educație și domnul fost ministru Câmpeanu îmi spunea la fiecare problemă mai mai importantă identificată că a găsit soluții și așteptam ca să vedem acest pachet legislativ cumva aprobat în în Guvern. În acest moment a demisionat, avem un nou ministru. Nu a apucat să vorbesc încă cu noul ministru pentru că a fost un timp foarte scurt de când a depus jurământul. Sperăm ca săptămâna viitoare să avem un răspuns, o expectativă de timp cu privire la momentul în care vor ajunge la Parlament și dacă ceea ce am prezentat până acum ca fiind probleme și soluțiile care puteau fi găsite, dacă le va lua în considerare sau va trebui să le depunem ca și amendamente”, a declarat Natalia Intotero deputat PSD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.