Ministerul Energiei a finalizat raportul comitetului de minerit cu privire la starea Complexului Energetic Hunedoara. Documentul va fi baza discuțiilor cu comisia europeană privind salvarea mineritului din Valea Jiului, iar acesta prevede închiderea a două unități miniere și păstrarea altor două cu funcționarea aferentă a câte unui grup de la fiecare termocentrală.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Corina Popescu apreciază situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara ca fiind extrem de delicată, dar aceasta susţine că măsurile care vor lua nu vor afecta într-un mod negativ Valea Jiului. Oficialii ministerului încearcă să salveze tot ce se poate salva din CEH.
„Complexul Energetic Hunedoara se află în acest moment într-o situație extrem de delicată, însă suntem aici să luăm decizii cerebrale, în așa fel încât zona Văii Jiului să nu aibă de suferit. Ceea ce se întâmplă acum la CEH este rezultatul unor acțiuni iresponsabile, al unor lupte și ambiții personale, care nu fac decât rău Complexului. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce putem face pentru a salva mineritul din Valea Jiului. Sunt încrezătoare că acest raport al Comitetului de coordonare pentru activitatea minieră este o un pilon important în materialul pe care îl pregătim pentru discuțiile cu Comisia Europeană”, a declarat Secretarul de Stat Corina Popescu, în urma întâlnirii Comitetului de coordonare pentru activitatea minieră, grupul de lucru Huilă.
Se caută cele mai bune soluții pentru ca activitatea extractivă să continue. Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, spune că până acum nu s-a făcut nimic pentru eficientizarea mineritului, dar acum lucrurile se îndreaptă spre o direcție bună.
Preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, susţine că angajaţii Complexului Energetic Hunedoara sunt îngrijoraţi de situaţia în care se află societatea după ieşirea acesteia din insolvenţă.
„Angajații de la CEH sunt îngrijorați de ieșirea din insolvență a companiei pentru că situația financiară actuală pune în pericol plata salariilor. Ceea ce s-a întâmplat cu cererea de scoatere din insolvență și celebrarea de către niște lideri locali ai acestui fapt este o dovada de iresponsabilitate. Asistăm la o „bucurie a nebunilor”, care confundă înfrângerea cu o victorie și își închipuie că ne cresc salariile dacă intră compania în faliment. Este inadmisibil ca un lider de sindicat care se află astăzi la tribunal ca inculpat într-un proces de evaziune fiscală să contribuie la falimentarea premeditată a companiei. E nevoie de solidaritatea angajaților și de continuarea lucrărilor din Comitetul pentru mine de la Ministerul Energiei, pentru că există o soluție pentru Complexul Energetic Hunedoara. Mai rămâne să nu cădem în capcana vanităților locale”, a declarat Petre Nica, liderul Sindicatului „Muntele”, în cadrul Comitetului pentru mine.
“Aș vrea să fie clar și să se înțeleagă că suntem în mijlocul unui proces extrem de important de reașezare pe drum corect a mineritului. Și că acest proces este strict legat de securitatea energetică a României. Din păcate, în ultimii ani, nu s-a făcut aproape nimic în ceea ce privește eficientizarea acestui domeniu, astfel că importante companii miniere au ajuns în situații dificile din punct de vedere financiar, fără planuri de perspectivă și fără a face transformările necesare de o manieră treptată, ceea ce ar fi presupus o tranziție firească și suportabilă. Adoptăm în această perioadă măsurile care se impun, astfel încât să nu periclităm viitorul mineritului în România”, a declarat Victor Grigorescu în urma ședinței de Guvern.
În urmă cu aproape o lună de zile, ministrul Energiei a anunțat că două unități miniere din cele patru care alcătuiesc Complexul Energetic Hunedoara vor intra pe program de închidere. Este vorba de Lonea și Lupeni.
De cealaltă parte, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, este de părere că CEH a ajuns subiect de campanie electorală. Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situație dramatică, iar politicienii au folosit societatea ca mijloc electoral.
“ Sunt nemulțumit, trebuie s-o spun, de faptul că această situație complicată a devenit subiect de campanie electorală, mai ales atunci când cei care aduc în discuție acest subiect sunt cei care, în trecut, au avut datoria să nu lase aceste companii să ajungă într-o situația dificilă. Vă asigur că în ciuda dificultăților vom reuși să salvăm aceste companii și să evităm un pericol real la adresa securității energetice. Și fac și pe aceasta cale un apel, astfel încât sa evităm implicări politice în sectorul energetic, pentru că există soluții, pentru că se implementează planuri concrete, dar avem, în același timp și dezinformări sau lucruri care provoacă tensiuni sociale inutile și care nu fac bine, evident, nimănui. Vreau să fac două precizări importante. Pentru că am observat că în ciuda evidențelor și în ciuda datelor, uneori parcă se pervertește cu bună știință adevărul”, a subliniat ministrul Energiei, după ședința de Guvern. Executivul a aprobat acordarea de protecție socială angajaților care vor părăsi Complexul Energetic Hunedoara.
Membrii grupului de lucru Huilă au prezentat în cadrul Comitetului un material final cu privire la starea mineritului din Valea Jiului, material care va reprezenta o bază solidă pentru dicuțiile pe care Ministerul Energiei le va avea luna aceasta cu Comisia Europeană. Raportul final prezentat astăzi în Comitet dezvoltă și completează planul de salvare a mineritului din Valea Jiului prin păstrarea a două mine viabile și a câte unui grup de la Termocentrala Deva și respectiv Termocentrale Paroșeni.
De asemenea, în cuprinsul materialului a fost prezentat și un calendar de acțiuni, cu pașii care trebuie urmați în varianta accesării unui ajutor de stat.
Monika BACIU