Bioritmul elevilor interferează cu ora de începere a cursurilor. În ultima perioadă mai mulţi deputaţi şi senatori i-au cerut ministrului Educaţiei să precizeze dacă are în vedere modificarea orei de începere a cursurilor şcolare. Acum, senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu îi explică ministrului fenomenului ritmului bilogic al elevilor în combinaţie cu ora de începere a cursurilor.
“Există studii temeinic documentate care indică faptul că începerea prea devreme a orelor de curs în instituțiile preuniversitare se conexează cu o concentrare scăzută, performanțe mai slabe, cât și predispoziție sporită față de probleme imunitare, oscilații de temperament, obezitate, depresie ș.a. Astfel, mai buna potrivire a orelor de curs, conexată cu încurajarea dezvoltării abilităților de autoinstruire în rândul tinerilor, a stimulării studiului în timpul liber, individual sau în grup restrâns, dezvoltarea de programe educaționale la sfârșit de săptămână sau în afara școlii, cât și aplicarea metodelor cele mai moderne în formarea deprinderii învățării constante, ar răspunde fără îndoială multor probleme cu care sistemul nostru educațional se confruntă. Am convingerea că aceste studii privind incompatibilitatea ritmului circardian al tinerilor cu începerea cursurilor înainte de orele 9:00 vă sunt cunoscute, de aceea vă cer să ne comunicați care este opinia dvs. în această privință”, îl întreabă senatorul pe ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
Parlamentarii vor prin modificarea orei de începere a cursurilor să crească capacitatea de asimilare a informaţiilor în rândul elevilor.
Monika BACIU