Administraţia locală de la Petroşani renunţă la asocierile pentru teleskiurile din Parâng. Până la finalizarea proiectului, municipalitatea de la Petroşani nu va mai încheia nicio asociere cu vreo persoană sau societate care deţine teleskiuri în munte. Decizia a fost luată de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.
“În faza aceasta a proiectului nu mai facem asocieri. Când vom termina atunci vom face pentru toată lumea …Vreau să evităm orice fel de discuţii”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
În momentul de faţă proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil Parâng este realizat în proporţie de 17%. Pentru ca planurile municipalităţii să devină realitate ar mai fi nevoie de aproape 40 de milioane de euro. Autorităţile locale de la Petroşani au început lucrările la dezvoltarea domeniului schiabil în anul 2009. timp de trei ani de zile, ministerul de resort a alocat aproape 26 de milioane de lei. Cel mai mare domeniu de schi din Europa de Est trebuia să fie construit la Petroşani, în Parâng. În afara de reamenajarea celor cinci pârtii existente, acolo urmau să apară 17 piste noi, 2 telegondole, şapte telescaune, 30 de tunuri de zăpadă şi 7 maşini de bătut zăpada. Complexul trebuia să conţină şi două centre turistice, o cabană şi o instalaţie de ticketing. Costul final: 99 de milioane de euro. Potrivit documentelor, Ministerului Dezvoltării, nivelul de cofinanţare a proiectelor derulate în comun de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi autorităţile publice locale este următorul, unităţile administrativ-teritoriale asigură până la 50%, dar nu mai puţin de 5%, din valoarea totală a contractelor de lucrări încheiate în conformitate cu legislaţia în vigoare, exceptând domeniul schiabil, unităţile administrativ-teritoriale asigură până la 50%, dar nu mai puţin de 5%, din valoarea contractului aferent realizării documentaţiei tehnico-economice, încheiat în conformitate cu legislaţia în vigoare, în cazul domeniului schiabil, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului finanţează procurarea instalaţiilor de transport pe cablu şi montajul acestora, în limita fondurilor disponibile.
Monika BACIU