Toate parcurile din municipiul Lupeni ar putea intra într-un proces de modernizare. Părinții, dar și o parte dintre consilierii locali au solicitat de-a lungul timpului modernizarea locurilor de joacă, însă din cauza resurselor financiare limitate acest lucru nu a fost posibil. Acum, Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni spune că a găsit fondurile necesare.
“Am găsit resursele necesare și în ședința de îndată de astăzi voi supune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Lupeni, un Proiect de Hotărâre prin care solicit alocarea fondurilor necesare pentru dotarea parcurilor cu jocuri moderne pentru copii și amenajarea unor parcări”, spunea ieri, Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
O comunitate sănătoasă se construiește urmând pașii firești. Astfel, și edilii lupeneni știu că viitorul depinde de copii, iar dacă aceștia au o dezvoltare armonioasă vor deveni adulți responsabili.
Monika BACIU