Stau cu piesele pe stoc și termocentrala moare
Piese de schimb în valoare de circa 70 de milioane de lei sunt disponibile la termocentrala de la Mintia. Echipamentele cumpărate în urmă cu zeci de ani nu au fost folosite de nimeni. Mai mult, acestea au fost depozitate pe un teren unde CEH plătea chirie. Fostul director general luase decizia ca echipamentele să fie mutate în curtea termocentralei de la Mintia. Acum, auditorul independent arată că piesele ar urma să fie folosite pentru modernizarea grupului 4 al termocentralei.
“Situațiile financiare includ imobilizări în curs în sumă de 70.455.425 lei (la 31 decembrie 2015: 70.455.425) ce reprezintă piese de schimb și modernizări care urmează a fi utilizate pentru retehnologizarea blocului energetic nr. 4 de la Electrocentrale Deva. Conducerea societății consideră că imobilizările în curs vor fi continuate și finalizate pe baza planurilor de investiții viitoare, dar nu a întocmit o analiză pentru a stabili dacă valoarea recuperabilă a acestor active este mai mare decât valoarea contabilă netă. Având în vedere vechimea proiectelor și lipsa fondurilor necesare pentru finalizarea lor, noi nu am fost în măsură să estimăm dacă valoarea acestor active este recuperabilă la data de 31 decembrie 2016. opinia de audit exprimată pentru exercițiul financiar 2015 conține o rezervă similară”, arată raportul auditorului independent.
Atât la unitãtile miniere cât si la termocentrale au fost cumpãrate de-a lungul timpului piese care nu au fost folosite. Indiferent de formula în care au functionat entitãtile miniere sau cele energetice acestea au fost o sursã de venit pentru unii. În urmã cu doi ani, stocurile cu miscare lentã ale Complexului Energetic Hunedoara au fost estimate la aproape 50 de milioane de lei. La data de 31 octombrie 2015, CEH avea pe stoc bunuri de aproape 50 de milioane de lei, cele mai multe fiind pe partea de energie. Potrivit unui raport care dateazã din 30 iunie 2015, termocentrala de la Mintia avea stocuri fãrã miscare în valoare de peste 27 de milioane de lei. Numai piesele de schimb aveau o valoare de 18.146.555,55 de lei. “Valoarea stocurilor fãrã miscare (duratã de stocare mai mare de 1 an, luând ca referintã data de 30.06.2015) este de 27.279.212,95 lei ce reprezintã 96,24% din valoarea totalã a stocurilor la data de 30.06.2015. Din valoarea totalã a stocului fãrã miscare, ponderea cea mai mare o au piesele de schimb (64,02%), urmatã de: materiale (31,53%), obiecte de inventar (0,68%) si ambalaje (0,01%)”, arãta un raport din anul 2015. Acelasi raport preciza cã “pentru diminuarea stocurilor cu miscare lentã si a stocurilor fãrã miscare echipa de control considerã cã este necesarã, în continuare, o aplicare a unei politici judicioase de eficientizare în zona achizitiilor/aprovizionãrii corelatã cu necesitãtile, efectuarea unei analize a posibilitãtilor utilizãrii acestora la nivelul întregii societãti cât si identificarea unor solutii de valorificare si/sau scoatere din evidentã a stocurilor care nu-si gãsesc utilitatea”.
Monika BACIU