Pași pentru finalizarea unei noi parcări în municipiul Petroșani. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a anunțat demararea lucrărilor de asfaltare pentru noua parcare amenajată în cartierul Aeroport, în apropierea bazinului de înot didactic. Proiectul, care include amenajarea a 39 de locuri de parcare, este finanțat integral de la bugetul local și reprezintă o investiție esențială pentru locuitorii zonei.
”A început asfaltarea noii parcări amenajate în cartierul Aeroport, în zona bazinului de înot didactic. Aici sunt amenajate 39 de noi locuri de parcare și am fost în teren pentru a verifica modul în care decurg lucrările la acest obiectiv investițional finanțat de la bugetul local”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Lucrările avansează conform graficului stabilit, iar autoritățile locale se așteaptă ca parcarea să fie finalizată în următoarele săptămâni, contribuind astfel la decongestionarea traficului și la îmbunătățirea accesului în zonă.