Călin Petru Marian, candidatul PNL Hunedoara pentru Senatul României la alegerile parlamentare din 1 decembrie, a participat astăzi la întâlnirea regională a Partidului Național Liberal, organizată la Timișoara. La eveniment a participat președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, candidat pentru Președenția României.
În cadrul întâlnirii, Călin Petru Marian a subliniat importanța continuării parcursului european și euroatlantic al României, subliniind că țara are nevoie de un lider de onoare și de încredere, iar Nicolae Ionel Ciucă întruchipează aceste valori.
„România are nevoie de un om de onoare, de un om de încredere. România are nevoie de Președintele Nicolae Ionel Ciucă”, a declarat Călin Petru Marian candidatul PNL Hunedoara pentru Senatul României.
Alături de colegii săi liberali din județul Hunedoara și din întreaga regiune de Vest, Călin Petru Marian a exprimat sprijinul total al PNL pentru un viitor al României bazat pe dezvoltare și stabilitate.
„Administrația liberală înseamnă construcție și dezvoltare, iar Nicolae Ionel Ciucă reprezintă stabilitatea, onestitatea, încrederea, credința și progresul”, a mai adăugat Călin Petru Marian.
Călin Petru Marian a încheiat prin a sublinia că alături de Partidul Național Liberal și de românii care beneficiază de experiența acestuia, România va continua să se dezvolte și să își întărească relațiile pe plan european și internațional.
Comandat de Partidul Național Liberal Filiala Hunedoara, executat de SC MCB PRESS-MEDIA SRL, COD MANDATAR FINANCIAR 11240002