Stimați hunedoreni,
Alegerile parlamentare sunt cele mai importante alegeri. Parlamentul României stabilește direcția țării și alege Guvernul României.
România are nevoie acum mai mult ca niciodată de stabilitate și responsabilitate politică. Progresul economic și social poate fi realizat doar într-un context stabil, pe baza unei viziuni integratoare.
Partidul Social Democrat dorește ca, în următorii cinci ani, România să își ocupe locul pe care îl merită în topul economiilor din Uniunea Europeană. Este un obiectiv ambițios fără precedent în istoria țării noastre pe care-l putem atinge doar împreună, printr-un efort comun și politici aplicate și pragmatice.
Putem edifica împreună o țară în care munca cinstită să fie recompensată pe măsură, iar fiecare român să se poată bucura de un trai decent și sigur.
Avem nevoie de continuitate pentru a finaliza ceea ce am început, pentru a realiza alte proiecte durabile și de impact.
Partidul Social Democrat are o strategie clară, cu obiective prioritare bine definite pentru România. Acestea sunt:
– Creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare.
– Reindustrializarea țării și finalizarea proiectelor majore de infrastructură.
– Acces egal la educație și servicii de sănătate pentru toți cetățenii.
– Protejarea tinerilor de pericolele consumului de droguri.
– Sprijinirea românilor din diaspora și apărarea drepturilor acestora.
– Consolidarea identității culturale și spirituale a națiunii noastre.
Mai mult, dorim cu toții o Românie în care fiecare cetățean care muncește cinstit să beneficieze de:
– Un salariu corect și decent.
– O educație de calitate pentru copiii săi.
– Acces la servicii medicale moderne, fără grija costurilor excesive.
– Pensii care să asigure un trai demn și liniștit la bătrânețe.
Pentru mulți români, Partidul Social Democrat este simbolul unui viitor mai bun, al creșterii veniturilor și al respectului pentru cei care au contribuit la construcția acestei țări.
Suntem hotărâți să continuăm să muncim alături de voi, pentru a crea împreună România puternică și prosperă pe care ne-o dorim cu toții.
Votul din 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este hotărâtor pentru viitorul țării noastre!
Să alegem continuitatea și stabilitatea!
Să VOTĂM candidații PSD care au demonstrat că luptă cu determinare și pasiune în Parlamentul României pentru interesele noastre, ale tuturor hunedorenilor.
Veniți la vot!
Împreună, putem reuși!
Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Hunedoara, executat de SC MCB PRESS-MEDIA SRL, CMF 11240017