Pensionarii mineri din Valea Jiului sunt de acord cu a treisprezecea pensie. Un proiect de lege, care ar urma să fie depus la începutul sesiunii de toamnă, le-ar putea aduce pensionarilor a 13-a pensie. Pensionarii din Valea Jiului se declară mulţumiţi de această iniţiativă legislativă.
“Bine că s-au gândit şi la noi care avem pensii mici. Nu toţi pensionari mineri câştigă peste 1500 de lei aşa că a 13-a pensie ar fi binevenită”, spune Paul David, secretar executiv al Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri Valea Jiului.
Proiectul de lege vizează doar pensionarii care au o pensie ce nu depăşeşte 1.500 de lei lunar. În proiect nu este stabilit foarte clar când s-ar putea vira ce-a de-a 13-a pensie. Ar fi două variante posibile, ori înainte de sărbătorile de iarnă, ori înainte de sărbătorile pascale.
Monika BACIU