Peste 11 mii de autoturisme în Petroşani la aproape 7000 de locuri de parcare. Traficul rutier din municipiul Petroşani este din ce în ce mai aglomerat. La orele dimineţii şi nu numai cu greu se mai găsesc locuri de parcare. La nivelul localităţii sunt în evidenţele Serviciului Local de Impozite şi Taxe 12.024 de automobile, aici fiind incluse şi autobuzele, remorcile sau tractoarele.
„Avem 11.125 de autovehicule, inclusiv motociclete sau scutere. Diferenţa de până la 12.024 este compusă din alte mijloace de transport precum autobze, rulote, camioane”, a declarat Alin Gal, şef Serviciu Taxe şi Impozite Locale Petroşani.
În tot acest timp, numărul parcărilor din municipiul Petroşani este de aproximativ 7000.
“Sunt în jur de 7000 de parcări şi aici ne referim şi la cele de la instituţii sau cele de pe marginea drumului. Anul acesta, în semestrul al doilea avem în vedere realizarea altor parcări”, a declarat Daniel Vişan, director executiv Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat al municipiului Petroşani.
Cele peste 12 mii de autovehicule din evidenţele Serviciului de Taxe şi Impozite Locale sunt doar cele care sunt înregistrate aici. Trebuie avut în vedere faptul că sunt autoturisme înmatriculate în alte ţări sau în alte localităţi.
Monika BACIU