Peste 14 milioane de lei are de încasat ApaServ. Peste 14 milioane de lei are de încasat societatea de apă. Datele sunt valabile pentru finalul lunii decembrie a anului 2020. Raportul ApaServ arată faptul că valoarea totală a creanțelor, la data de 31 decembrie 2020, este în sumă de 14.260.587 lei. Astfel, la acel moment valoarea facturilor emise și neîncasate a fost de 10.316.770 lei. Cea mai mare sumă stă în dreptul populației, fiinde 9.029.238 lei. De la agenții economici ApaServ avea de recuperat 1.287.532 lei. Alte creanțe erau în valoare de 3.943.817 lei.
”Creanțele aferente populației sunt structurate astfel: asociații de proprietari 4.367.975 lei, respectiv 42,34% din totalul facturilor emise și neîncasate; abonați casnici aflați la încasare directă 4.661.263 lei, respectiv 45,18% din totalul facturilor emise și neîncasate”, arată raportul.
Față de luna decembrie a anului 2019, soldul creanțelor reprezentând facturi emise și neîncasate a crescut cu 312.929 lei, mai notează raportul.
”Soldul asociațiilor de proprietari a crescut cu 320.384 lei; soldul abonaților casnici aflați la încasare directă a crescut cu 13.949 lei; soldul agenților economici a crescut cu 278.596 lei”, mai arată raportul.
Gradul de încasare la agenții economici în anul 2020 a fost de 94,9%, la asociațiile de proprietari de 80%, iar la abonații casnici aflați la încasare directă a fost de 99,9%.