Petroșani: Lucrările de investiții continuă. În acest moment în municipiul Petroșani sunt în derulare o serie de proiecte de investiții. De la infrastructura rutieră, la creșterea eficienței energetice a mai multor blocuri, lucrările avansează rapid.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, spune că aceste lucrări sunt în grafic chiar dacă la unele constructorul a întâmpinat anumite dificultăți.
”Până la sfârșitul anului lucrăm la infrastructura rutieră și aici vorbim de strada Slătinioara pentru că în curând vom face recepția. Mai avem pachetul de străzi din Cartierul Colonie, de la Turnul de Apă, cinci străzi, Transilvaniei, Digului, Mureșului și Depoului care sunt în plin process de reabilitare unde se fac rigole, asfalt și tot ceea ce mai trebuie. Mai avem și patru blocuri la care se efectuează lucrări de creștere a eficienței energetice pe POR. Acestea sunt investițiile pe care le avem în derulare până în acest moment. Mai pregătim proiecte pentru anul viitor, atât cu finanțare națională cât și cu finanțare europeană și cu bani din bugetul local. Lucrăarea de pe strada Slătinioara a fost una dificilă pentru că lipsa spațiului a pus mari probleme”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Municipalitatea de la Petroșani va continua seria investițiilor și în anul ce vine. Fondurile necesare fiind asigurate atât din bugetul național, fonduri europene sau bugetul local.