Petroșani: Poliția Locală la datorie. O minoră în vârstă de 13 ani, dispărută de acasă, din județul Suceava și care era dată dispărută la nivel național, a fost găsită la Petroșani de polițiștii locali.
În data de 11.06 2023, directorul executiv Bacriș Gheorghe și coordonator Ordine publică Vulpe Giuliano – Daniel din cadrul Direcției Poliția Locală Petroșani au găsit-o pe minora P.R.P., în vârstă de 13 ani, care se afla împreună cu C.P.S., în vârstă de 19 ani, pe str. 1 Decembrie 1918, în zona ANAF, unde se desfășoară Festivalul berii, în timp ce dormeau întinși pe jos.
”În urma legitimării, s-a constatat faptul că minora domiciliază în jud. Suceava. Deoarece nu își putea justifica prezența și nu a dorit să ia legătura telefonică cu părinții, a fost condusă împreună cu tânărul la sediul Poliției Locale, unde, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că minora se află în bazele de date ale MAI ca persoană dispărută național”, a declarat Gheorghe Bacriș, director executiv al Poliției Locale Petroșani.
Minora, împreună cu tânărul care o însoțea, a fost predată polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Petroșani, pentru continuarea verificărilor și luarea masurilor legale care se impun. Minora nu prezenta urme de violență fizică.