Petroșani: Precizări în legătură cu apariția a doi pui de urs la Brădet. Cei doi pui de urs a căror prezență a fost semnalată, noaptea trecută, în zona Brădet – Universitatea Petroșani nu au nicio legătură cu ursul care a fost capturat și relocat în zona Polatiște, în urmă cu o săptămână. Cu siguranță în zona menționată mai sus a fost prezentă o ursoaică cu doi pui de anul acesta.
Cei doi pui care apar în filmări, observați de agenții de la Poliția Comunitară Petroșani, sunt de dimensiuni mici, iar la sosirea echipajului Poliției Locale Petroșani ursoaica a dispărut în zona împădurită, iar cei doi pui au rămas mai în urmă, Politia Locală reușind sa-i observe și chiar să-i filmeze. Facem precizarea că ursul capturat cu capcană și relocat este un exemplar de doi ani, cu mult mai mare decât cei observați aseară și a fost crotaliat de medicul veterinar, tocmai pentru a se putea stabili cu exactitate dacă se reîntoarce în zonele locuite.
Cât privește cei doi urși pentru care s-a dat alarma prin Ro-Alert, aceștia ar avea, conform estimărilor, 8 – 9 luni și cu siguranță sunt însoțiți de o femelă adultă, care la sosirea echipajelor de la Poliția Locală Petroșani s-a retras în pădure.
Informăm pe această cale că, la nivel național, 85,6% din apelurile la 112 sunt pentru prezența urșilor în intravilanul localităților. Problema urșilor din intravilan nu este numai în Petroșani, ci este o problemă națională, de-a lungul lanțului Carpatic. Legislația permite intervenția în aceste cazuri doar gradual. La nivel local a fost deja constituită o comisie, care a luat toate măsurile legale pentru îndepărtarea și alungarea imediată a animalelor sălbatice, atunci când își fac prezența în intravilan.
Zona montană din Parâng, care este limitrofă cu intravilanul orașului Petroșani, are în acest moment, conform estimărilor făcute de gestionarul fondului cinegetic 66 Petroșani, o populație de urși cu 30 exemplare peste nivelul optim calculat pentru suprafață de 12.600 hectare. Zona Parâng este puternic împădurită, există hrană din belșug, iar condițiile de înmulțire sunt optime pentru ursul brun. Gestionarul fondului cinegetic menționează că înmulțirea acestora este necontrolată, iar în lipsa unor măsuri ferme la nivel național conflictele om-urs ar putea să fie din ce în ce mai frecvente.
În momentul de față există la nivel național un proiect derulat de Facultatea de Silvicultura Transilvania din Brașov, pentru a stabili cu exactitate, prin metode științifice, populația exactă de urși bruni din România și, cu siguranță, vor fi adoptate cele mai bune măsuri pentru limitarea conflictelor urs-om.
Recomandările specialiștilor sunt ca, în cazul în care semnalați prezența unui urs, păstrați distanța față de acesta, nu încercați să vă fotografiați cu el sau să îl hrăniți. Chiar dacă poate părea inofensiv, pericolul poate fi major! Protejați animalele din gospodărie fără să vă expuneți pericolului și sunați la 112.
Totodată, accesul în zona Brădet a fost complet restricționat, astfel încât să fie preîntâmpinată producerea unui eveniment nedorit.
Primăria Municipiului Petroșani