Spitalul de Urgență din Petroșani a înregistrat recent o premieră medicală în Valea Jiului, devenind singura unitate medicală din zonă care efectuează procedura de plasmafereză.
Această tehnică avansată de tratament, utilizată în special pentru tratarea bolilor autoimune și a tulburărilor hematologice, reprezintă un pas important pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite locuitorilor din regiune.
”Suntem mândri să anunțăm că la spitalul nostru se efectuează cu succes procedura de plasmafereză, o metodă avansată de tratament care salvează vieți. Această procedură inovatoare este realizată de către distinsa doamnă doctor Suditu Mara, un adevărat profesionist în domeniu.
Plasmafereza este o tehnică medicală vitală, utilizată în tratarea diferitelor afecțiuni grave, inclusiv a bolilor autoimune și a tulburărilor hematologice. Aceasta constă în separarea și îndepărtarea plasmei din sângele pacientului, înlocuind-o cu plasmă proaspătă sau cu soluții substitutive, ajutând astfel la salvarea vieții unor pacienți sau la îmbunătățirea stării de sănătate a altora.
Doresc să adresez cele mai sincere mulțumiri doamnei doctor Suditu Mara pentru dedicarea, profesionalismul și implicarea sa excepțională în aplicarea acestei proceduri salvatoare de vieți. Prin eforturile sale neobosite și devotamentul față de pacienți, doamna doctor Suditu Mara contribuie în mod semnificativ la creșterea calității vieții acestora și la speranța de viață și însănătoșire”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Susținere continuă pentru sistemul medical local
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a reafirmat angajamentul administrației locale de a sprijini proiectele și inițiativele Spitalului de Urgență Petroșani.
”Mulțumesc, de asemenea, întregii echipe medicale din Spitalul de Urgență Petroșani pentru profesionalism și modul în care aduce zilnic speranță și alinare pacienților noștri.
Mulțumesc, totodată, managerului Alin Vasilescu și pentru implicarea în achiziționarea de aparatură medicală modernă din fonduri europene, cum este și aparatul prin care se efectuează la spitalul nostru această procedură salvatoare de vieți.
În calitate de primar al municipiului Petroșani voi continua să susțin toate proiectele și inițiativele Spitalului de Urgență din municipiul nostru, având încredere deplină în corpul medical”, a mai precizat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.