Autorităţile locale nu pot administra staţiunile turistice. Aceasta este părerea preşedintelui Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad. Potrivit acestuia, staţiunile ar trebui administrate de o firmă specializată. El a spus că investitorii au mai cerut ca staţiunile să fie administrate de o firmă plătită dintr-o taxă de promovare şi administrare, pentru că autorităţile locale au dovedit că nu pot administra cum trebuie staţiunile.
„Primarii şi autorităţile locale au dat un mare eşec, ani de zile nu au dat nicio dovadă că sunt în stare să administreze staţiunile turistice. Nu vreţi să percepem o taxă de promovare şi administrare, iar administrarea staţiunilor să se facă în parteneriat cu patronatele din zonă şi ne asumăm noi acest lucru? Taxa o încasează primăriile şi se întoarce la o firmă de administrare care să răspundă de spaţiile verzi, de iluminatul public, câinii vagabonzi, spaţii pentru primul ajutor”, a menţionat Mohammad Murad preşedintele FTPR.
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc a solicitat înfiinţarea unei agenţii care să sprijine orice investiţie de peste 1 milion de euro, dar şi ca, în cazul unei noi investiţii, statul să perceapă impozitul pe profit după ce omul de afaceri şi-a recuperat investiţia.
„A fost o discuţie extrem de utilă, scopul acesteia a fost acela de a analiza, de a discuta, de a încerca să clarificăm ultimele aspecte legate de definitivarea Codului Fiscal care se află în Parlament cu speranţa de a fi adoptat în această primă sesiune parlamentară. Au fost discuţii extrem de utile, în special pe zona de turism, propuneri foarte bune din partea celor prezenţi şi pe care sper să le regăsesc într-un fel sau altul în forma finală a Codului Fiscal. Au fost multe, dar vă dau un exemplu, chiar şi posibilitatea ca o anumită sumă destinată asigurării mesei pentru cei care sunt sezonieri angajaţi pe litoral să fie scutită de orice fel de taxe şi impozite. Este o propunere normală, logică şi care va fi săptămâna viitoare discutată la Ministerul de Finanţe şi după aceea la Camera Deputaţilor la Comisia de Buget”, a explicat ministrul Teodorovici.
Pentru Staţiunea Parâng, s-a aprobat suma totală de aproape 80 milioane de euro, un proiect care ar trebui să se întindă pe o perioadă de 4 – 5 ani, în funcţie de alocaţiile de la buget.
Potrivit Strategiei de Dezvoltare elaborată de Primăria Petroşani pentru anii 2014 – 2020, investiţiile planificate pentru dezvoltarea Domeniului Schiabil Parâng sunt estimate ca valoare la 250 de milioane de lei. În planurile administraţiei locale din Petroşani au fost trecute Telegondola Petroşani – Parâng, şapte noi telescaune, două benzi transportoare, amenajarea a patru pârtii şi a căilor de acces la ele, amenajarea instalaţiei de iluminat nocturn la pârtia 2A, finalizarea Instalaţiei de producere a zăpezii artificiale, achiziţionarea a şase ratrak-uri, amenajarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement cu echipamente de siguranţă, un sistem de tiketing, o instalaţie de alimentare cu apă şi canalizare, inclusiv staţie de clorinare şi hidranţi, construirea unui orăşel al copiilor şi a unui parc pentru snow-board, înfiinţarea unor centre de servicii turistice: la staţia de sosire a Telegondolei TG – Poiana Zăpezii (Slima), construirea unui centrul administrativ la staţia de plecare a telegondolei, a unei instalaţii de bobcart, pentru perioada de vară şi amenajarea unei suprafeţe artificiale de schi pentru perioada de vară.
Proiectul din Straja a fost estimat la valoare de 45 de milioane de euro, iar cel din Pasul Vâlcan la 7 milioane de euro.
Monika BACIU