.Index Actualitate Administratie

Primarul Lucian Resmeriță:” Apărăm drepturile celor din Valea Jiului”

Situația pensilor, discutată la Ministerul Muncii. La întâlnirea care a avut loc azi la Bucureşti, alături de primarii Văii Jiului s-a aflat şi Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, care susține că există toată deschiderea din partea oficialilor ministerului pentru rezolvarea problemelor.

“Noi am propus ca OUG 291 să fie abrogată ca să nu mai fie recalculate pensile, pentru ca oamenii să fie afectați. nu este normal ca unora să le scadă pensile, deșI au desfășurat aceeașI activitate. Doamna ministru și-a arătat toată deschiderea față de problemele noastre șI a spus că va căuta cele mai bune soluții care să reglementeze situația pensionarilor care s-au pensionat în perioada 1990 –  sfârșitul lui 2010. Am mai discutat șI de veniturile de completare care se acordă pensionarilor mineri. A fost o discuție constructivă și mă bucur că am putut să fim alături de pensionarii mineri, dar și de sindicaliști astfel încât să apărăm drepturile celor din Valea Jiului”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.