Cercetătorii INSEMEX Petroșani au ajuns la București, la clubul Bamboo, acolo unde vor investiga care au fost cauzele care au dus la producerea incendiului. Directorul general al INSEMEX Petroșani, Artur Găman, a declarat că probele urmează a fi aduse în laboratoarele de la Petroșani.
“Am înconjurat perimetrul, urmează ca în momentul în care va fi permis accesul să fim invitațI să facem parte din echipa de cercetare la fața locului. Recontituire la scară reală nu se va putea face, având în vedere amplitudinea perimetrului. În cazul în care vom găsi probe sau indicii relevante, criminaliștii le vor ridica și le vor trimite pentru expertiză la sediul institutului (la Petroșani –n.r.), dar e prematur să ne pronunțăm. Când se va permite accesul vom face cercetarea la fața locului”, a declarat Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani.
Specialiștii de la INSEMEX estimează că cercetarea va dura câteva luni.
“Ca întindere în timp va fi destul de mare, să vorbim de luni, nu de zile”, a mai subliniat sursa citată.
Incendiul care a mistuit clubul bucureștean a avut loc în noaptea de 21 ianuarie.
Monika BACIU