Cei care îşi plătesc facturile la apă nu vor mai fi debranşaţi din cauza rău-platnicilor. Este un proiect de lege iniţiat de senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu care vrea ca în primele luni ale anului viitor, acest proiect să devină lege.
“Am sperat ca la finalul acestei legislaturi proiectul de lege prin care cetăţenilor care îşi plătesc facturile la apă să nu li se mai poată tăia apa să treacă, din păcate Camera Deputaţilor a fost prea ocupată şi am ratat anul 2015, dar am promisiuni din partea preşedintelui PSD şi liderului de grup domnul Neacşu că în prima lună de activitate legislativă să treacă această lege astfel încât şi România să fie o ţară normală. Omului care îşi plăteşte factura la apă să nu îi mai fie tăiată apa. Sunt lucruri care nu cer bani în plus”, a declarat senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu.
Senatorul Vochiţoiu vede în oprirea apei la bloc un atentat la sănătatea publică
în proietcul de lege este specificat faptul că “operatorii nu au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare acelor utilizatori din imobilele condominiale care îşi achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate. Utilizatorii care nu îşi achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate aflaţi în imobilele condominiale şi pentru care nu există modalitatea tehnică de debranşare individuală le vor fi recuperate debitele în instanţă”.
Monika BACIU