Proiectul Senat Junior continuă. Proiectul de success Senat Junior continuă și în această sesiune parlamentară. Senatorul PNL, Lucica Dina Muntean, spune că proiectul va avea activități interactive, concursuri, întâlniri și multe surprize.
”În noua sesiune parlamentară proiectul Senat Junior vă propune activități interactive, concursuri, întâlniri și multe surprize gândite special pentru voi! Împreună putem crește frumos acest proiect, primul din România care a inițiat un dialog între cei mai mici cetățeni ai ei și parlamentarii care fac legi!”, informează Lucica Dina Muntea senator PNL.
Mai mult decât atât în acest proiect au fost angrenați mai mulți senatori care s-au întâlnit cu elevii.
”Pentru fiecare senator care a participat la întâlnirile cu elevii, în cadrul proiectului dezvoltat de Senatul României special pentru copii, important a fost feedback-ul acestora și entuziasmul pentru interacțiunea directă cu parlamentarii, oamenii care fac legi. Vom continua să dialogăm cu cei mai mici cetățeni, viitori adulți informați despre drepturile și obligațiile lor! Senat Junior crește odată cu fiecare dezbatere, întâlnire, activitate împreună cu copiii sau în beneficiul lor, cu organizațiile de profil din țară. Este motivul pentru care urmează să anunțăm noi evenimente marca Junior”, arată senatjunior.ro.