PSD Lupeni donează 3.000 lei pentru a susține proiectul “Împreună pentru școala noastră!”. Cea mai puternică organizație din Valea Jiului nu se dezminte și vine în sprijinul sistemului educational din municipiul Lupeni. Astfel donează trei mii de lei pentru proiectul “Împreună pentru școala noastră!”.
“Am decis împreună cu membrii Organizației PSD Lupeni să ne implicăm și în acest proiect “Împreună pentru școala noastră!”, organizat de Școala Gimnazială Nr.3 din Lupeni.
Consider că nu suma de bani este importantă, ci faptul că putem să fim alături de comunitate, de copii noștri.
Școala Gimnazială Nr.3 din Lupeni a accesat un proiect în urma căruia Fundația Narada dublează toți banii care se strâng, pentru ca apoi aceștia să fie folosiți în favoarea elevilor de la Școala Gimnazială Nr.3 din Lupeni.
O felicit pe doamna director Budelecan Elena, dar și colectivul de profesori care s-a implicat foarte mult în acest proiect.De asemenea felicit și elevii Școlii Gimnaziale Nr.3 din Lupeni, care sunt foarte implicați în acest proiect. Doresc să mulțumesc și domnului primar Lucian Resmeriță și domnului viceprimar MESAROȘ Iacob, care mereu au susținut orice faptă bună!”, declară Cristian Resmeriță senator PSD și președintele organizației PSD Lupeni.