Raport favorabil pentru finalizarea lucrărilor hidrotehnice de pe Defileul Jiului. Comisia de energie a Senatului a dat raport favorabil pe propunerea legislativă care va permite finalizarea lucrărilor hidrotehnice de pe Defileul Jiului. Senatorul Cristian Resmeriță și-a arătat în repetate rânduri îngrijorarea față de costul actual al energiei.
”Consider că în acest moment orice capacitate care poate produce energie este vitală pentru România. Desigur că trebuie respectate toate condițiile inclusiv cele de mediu, dar în momentul de față trebuie să facem orice este necesar, pentru ca România să redevină independentă din punct de vedere energetic. Amenajarea hidroenergetică de pe Jiu presupune construirea unui baraj și a unei microhidrocentrale la Livezeni și a două centrale hidroelectrice la Dumitra și Bumbești. Lucrările au început în 2004 și sunt realizate în proporție de 90%, costurile estimate fiind între 150-200 milioane Euro”, a precizat Cristian Resmeriță senator PSD.
Hidroelectrica anunţa, acum doi ani, că avea în plan execuţia de proiecte noi cu o valoare estimată de aproape 18 miliarde lei, cu o putere instalată totală de 713,62 MW, ce pot asigura o producţie medie anuală de 3.396,79 GWh/an, conform strategiei investiţionale publicate de companie.
Unul dintre proiecte vizează Amenajarea Hidroenergetică (AHE) a râului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbeşti, iar termenul estimat de punere în funcţiune era anul 2022.