Reabilitarea exterioară a blocului situat pe strada Liliacului, nr.2 aproape de finalizare. Blocul degradat de pe strada Liliacului din municipiul Lupeni își schimbă înfățișarea. Acoperișul a fost schimbat iar în acest moment lucrările la exterior sunt aproape de final. După finalizare autoritățile locale de la Lupeni vor stabili destinația imobilului.
”Lucrările de reabilitare a blocului de pe strada Liliacului, nr. 2 se desfăşoară conform graficului. Au fost finalizate până în prezent lucrările la acoperiş şi o mare parte din cele de la faţada blocului, astfel că în scurt timp dacă vremea ne va permite, acestea vor fi finalizate. Sunt extrem de bucuros, că am reușit, să găsim resursele financiare necesare pentru reabilitarea exterioară acestui bloc, astfel câ pe lângă faptul că am înlăturat pericolul pe care îl reprezenta starea avansată de degradare în care se afla, am reușit și să aducem un și plus de imagine zonei în care este amplasat. După finalizarea proiectului de reabilitare exterioară vom stabili destinația spatiilor din interior si redarea acestuia in circuitul publc”, a declarat Lucian Resmeriţă primarul municipiului Lupeni.