Reprezentanții Sindicatului Muntele, întâlnire cu ministrul Orlando Teodorovici. Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele, a participat la o întâlnire cu ministrul de Finanțe, Orlando Teodorovici. Întâlnirea a fost organizată de reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Nationale MERIDIAN. Aceștia au avut astăzi o întâlnire de lucru cu Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici şi cu Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius-Constantin Budai. 55 de lideri de sindicat din cadrul CSN MERIDIAN au avut ocazia să dezbată la sediul confederaţiei, împreună cu Ministrul Finanţelor Publice şi cu Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale principalele aspecte care preocupă membrii de sindicat în raport cu: Legea Salarizării 153 din 2017 (încadrarea corectă în ANEXĂ a unor categorii profesionale şi neconsiderarea importanţei sociale a muncii); aspectele nefavorabile din Ordonanța de Urgență 114 din 2018; modul de acordare a condițiilor speciale și deosebite pentru anumite profesii și locuri de muncă din diverse sectoare de activitate.
“Cu ministrul Muncii am atins probleme legate de înlocuirea Ordonanței 36 și ce punem în locul ei pentru că nu este corect ca cei care au fost concediați până în 2018 să beneficieze de prevederile acelei ordonanțe și ceilalți nu. A spus ministrul că are toată deschiderea pentru a rezolva această problemă. În ceea ce îl privește pe domnul ministru al Finanțelor, am discutat despre Ordonanța 114 și aplicarea acelei taxe de 2% asupra Complexului Energetic Hunedoara și Complexului Energtic Oltenia. Pentru noi acest lucru este extrem de dăunător și va crea mari probleme. Am mai avut o discuție pe problema dării în plată. Prin darea în plată ar trebui să se constituie acel Complex Energetic Valea Jiului, format din Paroșeni, cele patru mine și sucursala Prestserv”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au ridicat mai multe probleme stringente cu care se confruntă societatea.