După consultările cu toți factorii responsabili, Primăria Municipiului Petroșani a dispus ridicarea restricțiilor de circulație din zona de agrement Brădet.
Niciun urs nu a mai fost semnalat în acest areal, astfel că a fost luată decizia renunțării la măsura limitării accesului în perimetrul amintit.
Reamintim că restricțiile de circulație au fost dispuse în data de 5 septembrie, de comun acord cu oficialii Poliției Naționale și cu celelalte instituții abilitate, după ce aici și-a făcut apariția o ursoaică cu doi pui, de circa 8 – 9 luni. Din cauza pericolului major pe care puteau să îl reprezinte animalele sălbatice, pentru preîntâmpinarea oricărui incident nedorit, s-a dispus închiderea accesului în acest perimetru aflat chiar la limita zonei împădurite.
Zona a continuat să fie monitorizată în permanență, iar Poliția Locală Petroșani a efectuat mai acțiuni de patrulare în vederea îndepărtării animalelor sălbatice din intravilan.
În plus, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, un alt urs, de aproximativ 2 ani, care a fost semnalat în zona Brădet – Universitate a fost capturat și relocat în zona Polatiște.
Continuăm să monitorizăm cu atenție zonele în care a fost semnalată prezența urșilor și, în funcție de fiecare situație în parte, vor fi dispuse măsuri punctuale, așa cum s-a procedat și până în acest moment.
Primăria Municipiului Petroșani