Revoluția fiscală “un experiment”, pentru autoritățile de la Petroșani. Pentru prima dată, municipalitatea de la Petroșani nu are banii necesari pentru a acoperi cheltuielile de funcționare până la sfârșitul anului. Funcționarea administrației locale în ultimele luni ale anului 2018 este pusă, la acest moment, sub semnul întrebării. Modificările aduse de Guvern, Codului Fiscal îngreunează funcționarea administrațiilor locale. 6 milioane de lei este suma pierdută de Primăria Petroșani după implementarea Revoluției Fiscale.
“Nu ne vom acoperi cheltuielile de funcționare pe tot anul. Vom avea un buget, dar fără a acoperi cheltuielile de funcționare până la sfârșitul anului. Asta e, nu avem ce să facem. Se pare că noua filosofie bugetară merge pe această cale. E un experiment, care ne crează foarte multe probleme, dar poate vor fi încasări la bugetul național și ni se vor aloca acești bani”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Potrivit documentului lansat în dezbatere publică încă de acum câteva săptămâni, veniturile totale sunt estimate la suma de 98.664 mii lei, în timp ce cheltuielile sunt estimate la 96.021 mii lei. O problemă este faptul că încă nu se cunoaște gradul de încasare a taxelor și impozitelor aferente acestui an. Autoritățile locale de la Petroșani încearcă să taie cheltuielile. Anul acesta, după modificările aduse de Guvern codului fiscal, veniturile administrațiilor locale vor scădea, însă pierderile vor fi compensate de la bugetul de stat.
Monika BACIU
Pe aceeași temă: