Grilele de salarizare de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara vor fi reașezate. Salariații care până acum nu au beneficiat de majorări salariale vor primi bani în plus. Analizele se apropie de final, iar o parte dintre angajați vor avea salarii mai mari.
“Am făcut analiza pe grilele de salarizare. Analizele ajung spre final, grilele se vor reașeza și va primi toată lumea, mai puțin cei care au primit și au un aport redus la activitate și cei care au dosarele de pensie nu vor primi. În general se va mișca fiecare sucursală în funcție de câte promovări a făcut”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Majorările salariale din cadrul CEH au fost sâmbure de scandal. Unora dintre angajați le-au fost mărite salariile, iar altora nu, acest lucru ducând la proteste ample, la termocentrala de la Mintia. Sindicaliștii susțin că “măririle de până acum s-au făcut legal, pe bază de referat”.
Monika BACIU