Sănătatea și persoanele vulnerabile, în atenția deputatului Cristina Prună. În contextul pandemiei generate de COVID-19 toate resursele trebuie concentrate către sistemul sanitar care în momentul de față se află în prima linie a luptei cu acest virus. Deputatul USR Cristina Prună este de părere că în momentul de față toate eforturile trebuie concentrate către sistemul de sănătate.
”Am profitat de ocazie pentru a aminti că ne aflăm într-o situație dificilă și că trebuie să concentrăm resursele în sistemul de sănătate. Impozitarea pensiilor speciale, prin proiectul USR, trebuie discutată și adoptată de urgență”, a precizat Cristina Prună deputat USR.
Mai mult decât atât Cristina Prună este de părere că în tot acest timp și persoanele care se află în dificultate din punct de vedere financia și care nu îsi pot plăti utilitățile trebuie ajutate.
”De asemenea, mă bucur că am reușit să includem într-unul dintre proiecte definirea consumatorului vulnerabil (adică a celor care nu își pot plăti factura la energie) pentru a-i ajuta în mod direct. Este un lucru care a tot fost amânat de guvernul PSD și apoi al PNL și care ar fi ajutat enorm în aceste zile dificile”, mai spune deputatul USR.