.Index Actualitate Administratie

Sarcină dublă Luceafărul driblează la Petroșani și Motru

Noi controverse în ceea ce privește echipa Luceafărul Oradea. Aceasta a solicitat administrației locale de la Petroșani dreptul de a-și disputa meciurile oficiale pe stadionul Jiul. În același timp, oficialii clubului orădean s-au adresat și Consiliului Local Motru, din județul Gorj. Ambele consilii locale și-au dat acordul pentru ca Luceafărul să își dispute meciurile oficiale pe stadionul Jiul, respectiv pe baza sportivă din Motru.

La Petroșani, gratis – momentan, la Motru – pe bani

La Petroșani, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre “privind  acordul de principiu în vederea desfăşurării activităţilor sportive ( disputarea meciurilor oficiale)  de  către C.S. Luceafărul Oradea în incinta Complexului Sportiv Municipal Jiul Petroşani”. Numai că dacă oficialii Clubului orădean aleg Petroșaniul, aici meciurile se vor disputa gratis, cel puțin până în data de 29 septembrie. Proiectul de hotărâre nu a trecut neobservat. Consilierii locali de la Petroșani nu au fost tocmai mulțumiți de cererea celor de la Luceafărul.

“Ei au unde să joace, nu e problema ca la Șirineasa, ei joacă la Oradea, până în 29 septembrie putem să facem un contract ca lumea. Contractul sau forma prin care vor folosi baza sportivă tot noi va trebui să o aprobăm în Consiliu”,  a spus consilierul local, Mihai Barbu.

„Dacă le dăm acest acord de principiu ei o să vină și o să intre ca și Șirineasa, și iscăm niște discuții. Nu le convine, nu semnează contractul și pleacă. Am evita niște discuții că am știi, din start condițiile, și dacă le convine intră, dacă nu le convine nu intră. Dacă dăm un acord de principiu ei intră”,  a completat Dorina Niță.

De cealaltă parte, consilierul Claudiu Cornea a susținut că trebuie să existe un dialog cu oficialii clubului. Astfel, respingerea acordului de principiu ar fi înlăturat echipa, care oricum joacă la două capete, spunem noi, bazându-ne pe datele din presa sportivă.

„Diferența e că în două săptîmâni până ne hotărâm dacă le dăm sau nu, o să găsească un alt loc în care să își desfășoare activitatea. Nici nu vă imaginați câte orașe sunt dispuse să aibă echipe de diviza a doua pe banii altora. Abia așteaptă foarte multe municipii din țara asta să aibă echipe de divizia B pe banii altora”, a spus Claudiu Cornea.

Proces mai complex

Echipa de fotbal, Luceafărul Oradea, nu poate disputa meciurile oficiale pe stadionul Jiul, doar în baza acordului de principiu. Sunt necesare o serie de aprobări de la Federația Română de Fotbal.

“Acordul de principiu este necesar în vederea anunțării Federației Române de Fotbal așa cum prevăd regulamentul și statutul Federației, posibilitatea de a juca într-o altă locație meciurile oficiale. Acest acord de principiu le trebuie în vederea eliberării documentelor necesare primirii licenței de joc pentru Liga a II-a. În momentul acesta se întocmește contractul de închiriere, și toate celelalte care trebuie să îndeplinească nivelul de licență pentru Liga a II-a. Ăsta este doar un acord de principiu, nu îi ajută cu nimic, în legătură cu desfășurarea jocului, ci este un stadiu incipient în vederea pornirii procedurii de licențiere a echipei de fotbal. Ei sunt licențiați unde joacă, pentru terenul acesta nu sunt licențiați. Cine știe dacă noi avem pilonul de securitate pe care cei din Liga a II-a îl cer. O comunitate ca Valea Jiului nu își poate permite o echipă de Liga a III-a, iar alții pe banii lor vin folosind baza sportivă de aici și dau spectacol fotbalistic de Liga a III-a și Liga a II-a, eu spun că nu ar trebui să condiționăm ceva ce suportă ca și cheltuială altul. În ceea ce ne privește pe noi, aveți dreptate, toate până la un punct, pentru că Hotărârea de Guvern 1099/2003 care a dat prin transfer de proprietate, Complexul Sportiv Jiul Petroșani Consiliului Local Petroșani spune clar că este obligat să pună la dispoziția desfășurării competițiilor în condiții de antrenament și competiție. De aici încolo sunt o grămadă de pași care trebuie făcuți. El nu poate să vină să joace aici până nu primește licență de joc pentru Liga a II-a. Într-o bază sportivă pot activa mai multe asociații sportive, nu este obligatoriu să fie baza sportivă a unui singur club. Problema se pune în momentul în care trebuie să existe un titular de contract pentru furnizarea de utilități, și acela este proprietarul complexului sportiv. După aceea sunt contractele subsecvente încheiate între proprietar și cei care desfășoară activitatea și stabilesc exact principiile pe care fiecare plătește. Fie este sub formă paușală, fie este sub formă contorizată, dar asta vom stabili ulterior”,  a spus consilierul local, Petre Drăgoescu.

Consilierul local, Dorina Niță a subliniat importanța unui contract, în baza căruia echipa de fotbal din liga a II-a să plătească anumite taxe.

“Dacă noi dăm acordul de principiu, eu m-aș bucura să vină aici, să joace cât mai mulți pentru că cei din Valea Jiului ar avea ocazia să meargă la fotbal. Plecând de la precedentul cu Șirineasa, putem face cumva să nu intre până nu stabilim câți bani ne dau, ca să nu existe discuții”,  a spus Dorina Niță.

Mai în glumă, mai în serios, Valeriu Butulescu le-a spus colegilor consilieri că nu ar fi mulțumiți nici dacă la Petroșani ar juca echipe mari, precum FC Barcelona sau Real Madrid.

“Eu înțeleg că un acord de principiu este un mod civilizat de a agrea această idee, nu naște consecințe juridice. Dacă cineva crede că în baza unui acord de principiu, Luceafărul va da năvală pe teren, este într-o mare eroare. Amânând un acord de principiu, în ideea în care nu suntem foarte solicitați la capitolul acesta, vine cineva și acum începem să găsim sau să inventăm motive să amânăm, ca și cum ar fi o avalanșă de solicitări. Vine o echipă importantă. Așteptați să vină FC Barcelona, Real Madrid? De ce să amânăm acest acord?”,  a spus Valeriu Butulescu.

Baza sportivă – concesionată

Secretarul Primăriei municipiului Petroșani, juristul Adrian Negoe a menționat că varianta optimă pentru utilizarea bazei sportive ar fi ca aceasta să fie scoasă la licitație. Clubul Sportiv Municipal Petroșani are secții care își desfășoară activitatea la Complexul Jiul, astfel că în baza unui contract s-ar stabili drepturile și obligațiile tuturor celor care folosesc baza sportivă.

“Este vorba de un acord de principiu, însă ne-am gândit foarte serios la soluția de viitor, pe care eu cum o văd nu poate fi decât concesiunea prin licitație publică. Este vorba de complexul sportiv care este un bun aflat în domeniul public și pentru care există Ordonanța de Urgență 54/2006, cu norme de aplicare, încât viitorul va fi concesionarea complexului, sper să și vină cineva, dar soluția asta va fi. Concesiune prin licitație publică, cu plata unei redevențe anuale, și să înscriem în contract drepturile CSM-ului, dreptul juniorilor de a juca, al celor de la atletism de a alerga pe pistă, de a lămuri clar plata utilităților și toate aceste lucruri”,  a spus juristul, Adrian Negoe.

Stadionul nu suportă două meciuri oficiale, pe săptămână. Spune consilierul local, Petre Drăgoescu, cel care are cunoștințe sportive.

“Este o problemă pe care nimeni nu o spune sau pe care nimeni nu o cunoaște. Suprafața de joc a terenului central nu va suporta două meciuri oficiale în aceeași săptămână pentru că apenajul acestui teren este compromis din 1989, suprafața este buretoasă și necesită un efort sporit de consum de consum de energie. În perioada de vară, i-a păcălit un pic la ochi și la picioare pe cei care au venit și s-au uitat la gazon. Imediat vine perioada rece și întotdeauna s-a vorbit ca în complexul sportiv Jiul Petroșani, terenul de zgură să fie amenajat cu un gazon sintetic, pentru că terenul cu gazon nu rezistă un sezon întreg. Ar fi bine să vină să joace, dar la Liga a II-a deja vorim de jucători cu experiență, care au niște pretenții în ceea ce privește suprafața de joc. 45 de minute cât are o repriză, la pauză abia vor reveni pe gazon. Așa că, s-ar putea să vină, să vadă și cum au venit să și plece”, a mai spus consilierul Petre Drăgoescu.

În cele din urmă, hotărârea a fost adoptată cu 13  voturi,,pentru”, 2 voturi ,,împotrivă”  şi 1 ,,abţinere”. Numai că Luceafărul Oradea joacă la două capete. Oficialii clubului au solicitat și Primăriei Motru dreptul de a folosi baza sportivă. La fel ca la Petroșani, consilierii locali și-au dat acordul, numai că pentru meciurile jucate a fost stabilită deja și o taxă. Consilierii locali din Motru și-au dat miercuri acordul pentru ca echipa de Liga a II-a Luceafărul Oradea să joace meciurile de pe teren propriu pe stadionul din localitate.

„Proiectul a fost adoptat în ședința de miercuri. Condițiile sunt aceleași ca și pentru Pandurii, o chirie lunară de 50 de euro și să-și suporte utilitățile”, a spus Gigel Jianu, primarul din  Motru, potrivit pandurul.ro.

Rămâne de văzut care bază sportivă o va alege echipa de fotbal din Liga a II-a, Luceafărul Oradea.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.