Școala din Cocoșvar, preluată de autoritățile locale de la Vulcan. Clădirea în care ar fi trebuit să funcționeze școala din Cocoșvar a fot preluată în administrarea Primăriei Vulcan. Clădirea se află într-o stare de degradare. Aici ar fi trebuit să învețe copiii, însă edificiul nu a fost încă finalizat. Acum, autoritățile locale de la Vulcan vor să introducă clădirea în circuit.
“În data de 15.11.2006 obiectivul ”Școala 24 Săli de clasă” situate în Vulcan, str. Parangului FN a făcut obiectul protocolului de predare –primire între Inspectoratul școlar al județului Hunedoara, în calitate de predator și Centrul de execuție bugetară respectiv Colegiul Tehnic Mihai Viteazu, însă fără anexele aferente, la care se fac referire în cuprinsul acestuia astfel preluare imobilului nu a fost finalizată. Preluarea acestui imobil este necesară în vederea accesării de fonduri pentru finalizare, evitând astfel degradarea acestuia”, arată edilii din Vulcan.
În luna aprilie 2016 la solicitarea Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, s-a efectuat de către S.C Doreval S.R.L Deva raportul de evaluare privind opinarea valorii juste de piață în vederea raportării financiare a bunului imobil obiectiv în curs ”Școala 24 săli” de clasă cu suprafață de 5700mp, cu regim de înălțime S+P+2E.situat în municipiul Vulcan, str. Parângului, FN jud. Hunedoara, având calitatea de beneficiar Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – U.A.T municipiului Vulcan.
“Clădirea cu destinația de școală 24 săli de curs a fost începută în anii 1991-1992, între anii 2004 și 2006 s-a executat învelitoarea, iar între anii 2006-2010 s-au executat lucrările la interior, respectiv închiderile cu tâmplărie PVC, finisajele și instalațiile electrice, de încălzire și canalizare. Lucrările la acest obiectiv au fost întrerupte și reluate de mai multe ori. Aceste lucrări deși au fost refăcute (în special finisaje), în timp s-au deteriorat, datorită abandonării continuării lor și din lipsă de fonduri. Instituția noastră nu a putut accesa fonduri obiectivul nefiind cuprins în inventarul domeniului public”, arată autoritățile locale de la Vulcan.
Edilii din Vulcan vor să finalizeze lucrările și să transforme clădirea într-una în care copiii să poată desfășura activități.
Monika BACIU
FOTO Street View