Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului vinde peste 1000 de tone de deşeuri feroase şi neferoase. Anunţul a fost publicat pe Bursa Română de Mărfuri, iar deşeurile provind din casarea sau dezmembrarea unor echipamente care nu mai sunt utile.
“Da, încercăm să vindem aceste deşeuri printr-o procedură absolut legală. Există piese de schimb, utilaje care sunt casate sau dezmembrate, iar din aceastea rezultă anumite cantităţi de deşeuri. La fiecare unitate minieră se centralizează aceste deşeuri pe care încercăm să le valorificăm prin Bursa Română de Mărfuri. Este o operaţiune absolut legală”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ.
Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului încearcă să obţină din valorificarea celor peste 1000 de tone de deşeuri feroase şi neferoase suma de 280 de mii de dolari.
“Problema este că preţul a scăzut foarte mult. Noi am cerut preţul de la ultima achiziţie”, a mai precizat sursa citată.
Astfel, societatea caută să vândă deseuri feroase si neferoase de la mina Paroseni, în cantitate de 257,86 t, iar valoarea este evaluată la suma de 62.200 USD. Cea mai mare cantitate de deşeuri ar urma să fie valorificată de la Mina Petrila. Unitatea minieră s-a închis, iar de aici au fost adunate 644,41 tone de deşeuri, evaluate la 178.685 dolari. La mina Uricani au fost identificate cele mai puţine materiale feroase şi neferoase ce ar urma să fie vândute. Doar 156,775 de tone în sumă de 39.600 de dolari ar putea fi vândute aici.
Monika BACIU