Societatea Națională de Închideri Mine încearcă să vândă echipamentele miniere. Societatea Națională de Închideri Mine încearcă să vândă echipamentele miniere pe Bursa Română de Mărfuri. O astfel de procedură a avut loc și luna trecută, însă echipamentele miniere nu și-au găsit cumpărător. Acum, procedura a fost reluată. Potrivit legii, dacă după patru încercăribunurile nu vor fi vândute, acestea vor ajunge la centrele de colectare a fierului vechi.
Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului nu poate preda echipamentele miniere cu titlu gratuit. Complexul Energetic Hunedoara trebuie să le achiziționeze la valoarea stabilită. Ambele societăți sunt de stat și au ca unic acționar Ministerul Energiei, însă potrivit legilor în vigoare, un astfel de transfer de echipamente între cele două entități nu esite posibil.
“Inițiativa de a crea un cadru legislativ care să permită preluarea de bunuri prin transfer de la minele aflate în program de închidere la minele active, al căror acționar este statul român, prin ministerul de resortr, a fost analizată, în varianta predării-preluării între cele două societăți, respectiv Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului. Având în vedere că cele două societăți sunt persoane juridice cu capital propriu, chiar dacă acționar este statul român acest lucru nu este posibil decât prin plată. Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului este obligată să își valorifice activele în condițiile legii, iar Complexul Energetic Hunedoara se poate înscrie în procedura de valorificare, dacă este interesată”, arată Ministerul Energiei.
În urmă cu câteva luni, SNIM a scos la vânzare mai multe echipamente miniere recuperate din subteran. Acestea nu au fost valorificate, teoretic CEH fiind singura societate care le-ar putea achiziționa pentru dotarea minelor.
Monika BACIU