Vin alimentele de la Uniunea Europeană. Astăzi va sosi primul transport cu alimentele comunitare. Persoanele care beneficiază de aceste pachete comunitare vor intra în posesia lor cât mai curând. Astăzi este aşteptat primul transport.
“Am primit un desfăşurător privind distribuirea acestor alimente de la Uniune Europeană şi primul transport va veni în data de 9 decembrie, al doilea pe data de 11 şi luna aceasta vor fi numai două transporturi. Alimentele vor veni în cutii, le vom distribui în baza acelor cupoane individuale, oamenii trebuie să înţeleagă că toţi vor primi chiardacă va fi aglomeraţie. Îi rugăm să nu facă acele tabele noaptea cum se întâmpla până acum, să înţeleagă că toată lumea o să primească. Întâi vom distribui la cei cu cupoane, după care vom face liste suplimentare şi le vom da şi celorlalţi”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroşani.
La Petroşani nu se cunoaşte numărul beneficiarilor acestor pachete comunitare. În primă fază, vor primi pachete cei care au cupoane.
“Nu ştim câţi beneficiari sunt. Până acum noi primeam liste de la instituţii. Acum nu avem nicio listă, n8u ştim câte cupoane au fost trimise prin poştă, rămâne de văzut cum se va desfăşura. Va trebui să cerem buletinul în original, actele care dovedesc încadrarea într-o anumită categorie pentru că s-au distribuit cupoane la persoane care erau în drepturi în luna iunie-iulie, acum s-ar putea să nu mai fie şomerul în evidenţele oficiului de şomaj şi ca atare noi nu mai putem să distribuim şi de asta va fi mai greoaie distribuirea pentru că va trebui să verificăm anumite acte”, a mai spus sursa citată.
Vor fi mai puţine pachete de făină şi mălai. Dispar roşiile în bulion, mierea şi zacusca. În schimb, oamenii vor primi mult mai multe conserve de carne. Vor mai avea în pachet ulei, zahăr şi paste făinoase.
De anul acesta de alimente europene vor beneficia şi persoanele care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei, lucru care va duce la creşterea numărului beneficiarilor de alimente.
Monika BACIU