
Corpul vechi al Spitalului Municipal Lupeni va fi reabilitat cu ajutorul unei investiții de peste 11 milioane de lei, finanțare obținută în principal prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Consiliul Local Lupeni a aprobat în unanimitate, în ședința din 16 aprilie 2025, documentația tehnico-economică și devizul general al proiectului, marcând un nou pas în modernizarea infrastructurii sanitare locale.
Valoarea totală a proiectului este de 11.205.439,68 lei, TVA inclus, dintre care aproximativ 10,2 milioane de lei provin din fonduri europene prin Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea B.2, axată pe eficiența energetică a clădirilor publice. Diferența, de aproximativ 950.000 de lei, va fi acoperită din bugetul local.
Clădirea ce urmează a fi reabilitată este una cu rol esențial în sistemul sanitar din Lupeni, necesitând intervenții urgente pentru eficientizare energetică și îmbunătățirea condițiilor de internare și tratament. Documentația aprobată include Proiectul Tehnic de execuție și devizul general, documente ce vor sta la baza lansării procedurilor de achiziție pentru execuția lucrărilor.
„Este un pas important pentru sănătatea din Lupeni. Investim în infrastructură medicală pentru a oferi condiții mai bune pacienților și personalului medical. Proiectul este finanțat în mare parte din fonduri europene, iar administrația locală va asigura diferența necesară de la bugetul local”, a transmis primarul Lucian Resmeriță, inițiatorul proiectului.
Prin această investiție, autoritățile locale urmăresc nu doar creșterea eficienței energetice și reducerea cheltuielilor operaționale, ci și crearea unui mediu medical modern și sigur pentru întreaga comunitate din Lupeni și din Valea Jiului.