Stadionul “Petre Libardi” se pregătește de sărbătoare. În cursul acestei zile la stadionul “Petre Libardi” din Petroșani se fac ultimele pregătiri pentru aniversarea a 40 de ani de existență. Evenimentul are loc sâmbătă 6 august.
“La Stadionul “Petre Libardi” se fac ultimele pregătiri pentru manifestările ce vor fi organizate sâmbătă, 6 august, la arena din Lunca Jiului.
Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la inaugurarea acestei baze sportive. De asemenea, în această lună aniversăm împlinirea a 85 de ani de la primul campionat în Divizia A, 80 de ani de la nașterea lui Petre Libardi, precum și 50 de ani de la prima participare a echipei în finala Cupei României. Totodată se împlinesc 15 ani de la ultimul campionat în Divizia A. Pentru a marca aceste date importante, care fac parte din istoria echipei noastre de fotbal, vor avea loc mai multe partide de fotbal, la care vor lua parte atât echipa noastră de juniori, cât și fotbaliști din perioada anilor 1990 – 2000. Pe de altă parte, pentru că baza sportivă din Petroșani cuprinde și alte ramuri sportive, refacem și pista de atletism, astfel încât cei peste 20 de copii legitimați la Secția de atletism a CSM Jiul Petroșani să beneficieze de cele mai bune condiții de antrenament”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.