Statul român pregăteşte un import de cărbune. Fără un buget de venituri şi cheltuieli aprobat pentru Complexul Energetic Hunedoara şi cu stocurile la zero, statul român vrea să achiziţioneze cărbune din import.
“Bugetul de venituri şi cheltuieli e depăşit şi dacă nu se aprobă rpin memorandum vom importa cărbune şi îl vom amesteca cu cel românesc. Nu putem începe demersurile pentru import pentru că nu sunt bani la buget. În cel mult două săptămâni vrem să tranşăm problema”, a declarat Aurelian Ghimpău, preşedintele CA al CEH.
Termocentrala Paroşeni este oprită din cauză că nu este cărbune, iar la iarnă zeci de mii de abonaţi ai serviciilor de termoficare din judeţ nu vor avea cu ce să se încâlzească. Astfel, oficialii Ministerului Energiei pregătesc un import din cauza stării de necesitate. Legat de import, DNA verifică mai multe documente în acest sens. Procurorii investighează importul a 400.000 de tone de cărbune din Ferederaţia Rusă, prin companii din Ungaria şi Elveţia. În noiembrie 2011, Complexul Energetic Hunedoara publică un anunţ pentru import de cărbune. Nu organizează licitaţie. Negociază direct cu traderul internațional de produse energetice – Societatea Vitol din Elveţia.
Primul lot, de 63.000 de tone de cărbune, este cumpărat cu 99,2 euro/tonă. Apoi, mai sunt încheiate cinci acte adiţionale pentru încă 157.000 tone de cărbune.
La jumătatea anului 2012, compania de stat încheie un nou contract cu Vitol. Alte 200.000 tone de cărbune sunt cumpărate prin negociere directă. De aceasta dată, Electrocentrale Deva nu mai publică niciun anunţ internaţional. Director general este Costel Alic, membru PSD și fost prefect de Hunedoara. Tot la finalul lui 2011, o altă companie maghiară, GR Carbon KFT, câștiga un contract pentru livrarea a 20.000 tone de cărbune. În ianuarie 2012, compania cedează contractul către Train Hungary KFT. Peste o lună, Electrocentrale Deva semnează un act adițional, pentru o cantitate suplimentară, de 8.950 tone de cărbune. Costul total este de 2 milioane euro.
Monika BACIU