Statul înmormântează minerii. Lipsa de viziune înmormântează, la propriu, minerii din Valea Jiului, dar și mineritul. O fetiță minoră și o văduvă rămân în urma minerului care și-a pierdut viața în subteranul minei Lupeni. Bărbatul de 42 de ani a fost scos la suprafață, însă manevrele de resuscitare au eșuat. Se pregătesc, din nou, ajutoarele de înmormântare. Minerii plătesc pentru incompentența statului, iar în urma lor se numără copiii orfani. Niciun ajutor financiar nu poate înlocui tatăl mort pe altarul cărbunelui, care, în ultimele luni, își cere mult prea des tributul. Cărbunele din Valea Jiului este pătat de sângele minerilor și are amprenta unui management defectuos. Statul român, acționarul unic, al Complexului Energetic Hunedoara asistă pasiv la înmormântări, înmormânatarea minerilor și a mineritului. Au rămas doar planurile de viabilizare. Planuri care nu au niciun fundament economic coerent. Sunt doar planuri cu care minerii sunt amăgiți. Minerilor li se vând iluzii care sunt transpuse în deziluzii.
În doar câteva luni, în Valea Jiului și-au pierdut viața 7 mineri. În data de 23 mai, un miner de la exploatarea de cărbune Livezeni, în vârstă de 41 de ani a murit într-un accident de muncă produs în subteran, fiind lovită în zona cervicală de un corp metalic în timp ce transporta materiale pentru un abataj mecanizat. În 5 octombrie 2017, într-o galerie din Mina Lupeni, Valea Jiului, a avut loc o surpare, care a surprins 11 mineri. Doi dintre ei au decedat. La acel moment, surparea de la Mina Lupeni, în care doi mineri şi-au pierdut viaţa, a fost încadrată ca accident colectiv de muncă cu trei victime. Câteva zile mai târziu, la data de 30 octoimbrie 2017, un miner și-a pierdut viața în urma unei explozii care a avut loc la Mina Uricani, parte a Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului. Ulterior, la 9 noiembrie, unul dintre minerii răniţi care fusese transportat la Spitalul de Arşi din Capitală, a murit. Acesta suferise 40% arsuri pe suprafaţa corpului şi arsuri de căi aeriene. La aceștia se adaugă și minerul de la mina Lupeni.
Minerii decedați pe frontul de lucru rămân în statisticile negre ale mineritului.
Monika BACIU