Strada Șomilor din Petroșani va fi reabilitată. Ample lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere au loc în Petroșani. Acum, autoritățile locale au scos la licitație un contract de peste 1,6 milioane de lei în vederea modernizării străzii Șoimilor. Contractul presupune proiectare și execuție de lucrări. Strada Șoimilor are o lungime de circa 1,4 kilometri.
”Prin realizarea investiției publice, lucrările care se vor efectua la acest obiectiv vor avea ca finalitate creșterea siguranței circulației autoturismelor, creșterea confortului, reducerea semnificativă a cantității de praf din aer, reducerea cantității de zgomot și vibrații”, arată documentul.
În plus, modernizarea străzii va avea un impact semnificativ atât pentru participanții la trafic cât și pentru cetățenii care locuiesc în zona respectivă. 11 septembrie este data limită pentru depunerea ofertelor. 1.690.678 de lei este valoarea contractului care este finanțat din fonduri bugetare.