Sensul giratoriu de la Dărăneşti ar putea fi realizat anul acesta. De câţiva ani, primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, vrea să realizeze un sens giratoriu în zona Dărăneşti pentru fluidizarea traficului. Anul acesta, proiectul ar putea prinde contur, pentru că realizarea sa ţine de municipalitatea de la Petroşani, pe raza căreia se află carosabilul.
“S-au contractat servicii de proiectare, respectiv studiu de fezabilitate și proiect tehnic (SF+PT) pentru obiectivul de investiții “Amenajare sens giratoriu DN 66 cu strada Dealului in municipiul Petroșani”, in vederea executării de lucrări pe parcursul anului 2016, în urma cărora să se fluidizeze traficul rutier și pentru reducerea ambuteiajelor în această intersecție”, se arată în raportul municipalităţii de la Petroşani
Trebuie realizate mai multe studii şi luată legătura cu cei de la Drumurile
Naţionale având în vedere faptul că zona unde Păducel vrea să realizeze un
sens giratoriu este amplasată pe un drum naţional.
Monika BACIU