Tiberiu Iacob Ridzi despre întâlnirea de la Ministerul Energiei. La sediul Ministerului Energiei a avut loc în cursul acestei zile o întâlnire de lucru la care au luat parte ministrul Energiei, Sebastian Burduja, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi și directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului, Eusebiu Durbacă.
Aceștia au purtat discuții cu reprezentanții unei companii din Suedia, din zona de energie, care sunt interesați de Valea Jiului.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, este de părere că această discuție a fost una constructivă și este bucuros de interesul potențialilor investitori pentru Valea Jiului.
”M-am întâlnit astăzi, într-o vizita de lucru, cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, alături de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, și directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului, Eusebiu Durbacă. În cadrul acestei întruniri, la care a luat parte o delegație a unei companii suedeze interesată să investească în această zonă de energie, am discutat despre perspectivele reale pentru viitorul industriei energetice în Valea Jiului. Chiar dacă activitatea în minerit se află într-un proces de restructurare la nivel european, acest lucru nu înseamnă că Valea Jiului nu are perspectivă. Mă bucur că există interes din partea investitorilor pentru acest domeniu de activitate, iar în acest fel știu că viitorul în Valea Jiului înseamnă energie, o energie curată, regenerabilă și, mai ales, capabilă să ducă mai departe această industrie tradițională pentru zona noastră prin care aducem lumină în casele românilor. Îi mulțumesc domnului ministru Sebastian Burduja pentru deschiderea, interesul și sprijinul pe care îl acordă Văii Jiului!”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Eusebiu Durbacă, directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului, spune că întâlnirea a reprezentat un prim-pas important în direcția dezvoltării sustenabile și a inovației tehnologice în Valea Jiului.
”SENS, cunoscută pentru soluțiile sale inovatoare de energie sustenabilă, poate deschide un nou capitol în istoria noastră. Cu o viziune focalizată pe stocarea energiei la scară mare și optimizarea energetică, SENS împărtășește angajamentul nostru pentru un viitor verde și eficient energetic. Prin colaborarea cu SENS, ne propunem să integrăm tehnologii avansate de stocare a energiei, cum ar fi hidro-energia subterană și sistemele moderne de baterii, combinându-le cu energia solară și eoliană. Această abordare nu doar că susține tranzitia către o sursă de energie fără combustibili fosili și CO2-neutră, dar deschide și noi posibilități de investiții atractive în Valea Jiului. Această întâlnire reprezintă un prim-pas important în direcția dezvoltării sustenabile și a inovației tehnologice în Valea Jiului, marcând angajamentul nostru continuu de a fi la avangarda schimbărilor în industria energetică. Alături de SENS, suntem mai aproape de a aduce soluții inovatoare și eficiente pentru nevoile energetice ale comunității noastre și ale întregii țări. Acest viitor parteneriat promite să transforme Valea Jiului și muicipiul Petroșani într-un model de excelență și durabilitate în domeniul energiei regenerabile”, menționează Eusebiu Durbacă directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului.