Trandafiri monitorizați cu camere video. Autoritățile locale de la Lupeni au achiziționat 2000 de trandafiri. Pentru a evita furtul acestora, edilii au luat măsura de a planta trandafirii în zone cu supraveghere video. Au existat situații în care plantele ornamentale au fost furate sau distruse.
“Acum o săptămână am achiziționat 2000 de trandafiri și avem atât trandafiri cățărători pe care ne-am gândit să îi punem în anumite zone, avem și tufe, astfel încât într-o perioadă de câțiva ani aceștia vor ajunge la maturitate și arate municipiul altfel. Vom cumpăra în fiecare an un anumit număr de flori, astfel încât să colorăm orașul. Toți trandafirii pe care noi o să îi punem sunt monitorizați de camere video, că am mai avut un eveniment în care am pus trandafiri și ne-au fost furați. Îi vom pune în acele locuri în care să fie monitorizați de camerele video pentru a nu se mai întâmpla evenimente de genul acesta, pentru că nu este normal. Tot din banii cetățenilor cumpărăm aceste lucruri și tot din banii lor reușim să le întreținem”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Tot la Lupeni există și o polemică referitoare la copaci. Cetățenii îi acuză pe conducătorii urbei de faptul că au tăiat copacii și au “deșertificat” localitatea. Primarul susține că există cazuri în care se impune tăierea copacilor sau toaletarea acestora.
“Încercăm să lucrăm peste tot, încercăm să lucrăm în fiecare cartier. Cel mai important lucru este acela ca atunci când fiecare iasă din casa lui, trebuie să arate bine. Țin foarte mult la zonele verzi ale municipiului Lupeni, dar trebuie să înțelegem că fiecare cetățean trebuie să contribuie și el puțin la astfel de lucruri. Echipa de muncitori nu este foarte mare astfel încât să acoperim toate aceste necesități pe care le au oamenii și pe care le avem în comunitate. Ca prioritate este drumul principal. Avem foarte multe cereri din partea localnicilor de a tăia mulți pomi. Lucrul acesta nu se va întâmpla deoarece noi ținem la copacii pe care îi avem. Copacul trebuie să fie tăiat doar dacă există probleme de structură. Nu sunt de acord să tăiem copacii că unui om îi ține umbră în casă”, a mai spus sursa citată.
La Lupeni se lucrează intens. Mai multe zone ale localității au intrat în programe de reabilitare. Unele dintre lucrări se realizează pe fondurile de la bugetul local, iar altele pe fonduri europene.
Monika BACIU
Pe aceeași temă: