Transelectrica încheie un contract cu CEH. Complexul Energetic Hunedoara primește o gură de oxigen pentru încă o perioadă. Societatea grav afectată de lipsa cărbunelui și implicit a vânzării și a cererii scăzute de pe piața energiei încheie un contract cu Transelectrica.
CEH va asigura serviciile de sistem până la finalul acestui an, după ce ANRE a aprobat prețul cu care Transelectrica va cumpăra serviciile tehnologice de sistem-rezervă terțiară lentă de la Complexul Energetic Hunedoara, în al doilea semestru al acestui an. Acest preț este de 13,31 lei/MWh.
În cazul în care Complexul Energetic Hunedoara nu va putea onora comezile, va fi nevoit să notifice Transelectrica.
Mai exact, societatea energetică va beneficia de servicii de sistem, lucru care îi va aduce bani în conturi.
”Necesitatea asigurării securității aprovizionării cu energie electrică produsă prin utilizarea cărbunelui energetic din Valea Jiului, precum și a păstrarii nivelului actual de adecvanță a Sistemului Electroenergetic Național (SEN) a rezultat din studiile realizate de operatorul de transport și sistem – CNTEE Transelectrica SA, la nivelul anului 2018. În situația opririi funcționării celor două termocentrale (Mintia și Paroșeni), se identifică următoarele influențe negative asupra funcționării SEN: reducerea capacității de transfer transfrontralieră a energiei; reducerea nivelului de adecvanță a Sistemului Electroenergetic Național SEN, mai ales în perioadele de iarnă și de secetă accentuată, din punctul de vedere al acoperirii consumului intern”, arată documentul postat pe site-ul ministerului.
Societatea Complexul Energetic Hunedoara – S.A. are obligaţia de a furniza servicii tehnologice de sistem către Operatorul de transport şi sistem. la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Operatorul de transport şi sistem stabilește capacitatea lunară corespunzătoare serviciilor tehnologice de sistem, reprezentând rezervă terţiară lentă, din care o capacitate de 400 MW este alocată pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara – S.A. În cazul unor situaţii accidentale sau neprevăzute în funcţionarea grupurilor energetice din cadrul Complexului Energetic Hunedoara – S.A., care determină indisponibilitatea cu privire la realizarea serviciilor tehnologice de sistem, producătorul are obligaţia să anunţe Operatorul de transport şi sistem conform prevederilor actelor normative în vigoare, iar acesta va achiziţiona serviciile de sistem respective, în regim concurenţial.
Până la data de 31 decembrie 2020 sunt valabile serviciile de sistem. Cu o capacitate instalată de 1.225 MW, CEH este cel mai mare producător de energie electrică din partea de nord-vest a României și, în pofida situației financiare deosebit de dificile, reușește să asigure în continuare servicii de sistem sigure și stabile operatorului de transport și sistem.
În afară de producția de energie electrică, Sucursala Electrocentrale Deva este unicul producător care livrează energie termică în sistem centralizat în Municipiul Deva. Totodată, Sucursala Electrocentrale Deva este și operator al serviciului public de alimentare cu energie termică pentru municipiul Deva.