Mineritul devine istorie în Valea Jiului. Din cele 7 unităţi miniere care au mai rămas, după anul 2018 probabil vor mai exista doar două. În momentul de faţă la cele şapte unităţi miniere din Valea Jiului lucrează mii de persoane. Unele dintre acestea îndeplinesc condiţiile de pensionare, altele se vor disponibiliza, iar altele vor rămâne fără loc de muncă. Ce punem însă în loc? Nimic. Primarii au promis locuri de muncă, turism precum în Austria, dar totul a rămas la stadiul de promisiuni. Minerii au scris istoria mineritului cu sângele sau cu propria lor viaţă, dar mereu au fost folosiţi pe post de masă de manevră. Autorităţile locale din Valea Jiului au pierdut pariul cu turismul şi au pierdut şi încrederea cetăţenilor. O nouă lovitură vine acum, când exploatarea cărbunelui în Valea Jiului va deveni istorie şi NU EXISTĂ nicio ALTERNATIVĂ reală.
1991 – începutul declinului
În anul 1991 a început restructurarea exploatării miniere în Valea Jiului. După mai bine de un secol de la descoperirea primelor zăcăminte de huilă, de către fraţii Karol şi Rafael Hoffman, statul condus de Ion Iliescu începe restructurarea în bazinul carbonifer al Văii Jiului. Cărbunele, prin importanţa şi multitudinea utilizărilor sale, începând cu deceniu IV al secolului al XIX-lea, transformă liniştita Vale a Jiului în principala sursă furnizoare de materii prime, atât de necesare dezvoltării transporturilor feroviare, navale – pe Dunăre, industriei energetice şi siderurgice. Punerea în valoare a zăcămintelor de cărbune descoperite aici, marchează începutul revoluţiei industriale şi tehnice, care pătrunde cu repeziciune în tânăra industrie minieră, ce se profilează tot mai accentuat în bazinul carbonifer de pe cele două Jiuri. Asupra marilor bogăţii subterane şi-a îndreptat atenţia cu precădere statul ungar, precum şi unele mari societăţi finanţate de capitalul bancar maghiar, aflat sub controlul celui german, francez, belgian şi englez. În anul 1840, baronul Victor Maderspach, moştenitorul unor mari proprietăţi în Valea Jiului, descoperă pe fundul văilor din proprietăţile sale aflorimentele unor stratede cărbune. Îndemnat de valorificarea economică a descoperirilor sale, apelează la serviciile fraţilor Karol şi Rafael Hoffman, proprietari de mine la Rusca Montană şi specialişti în minerit, care vin în Valea Jiului pentru a studia din punct de vedere geologic existenţa şi posibilitatea exploatării zăcămintelor carbonifere descoperite.
“Pe fondul protectionist creat de statul austro-ungar, în anul 1840, frații Hoffmann si KarolMaderspach au început exploatarea la suprafata a zăcământului de carbune de la Vulcan, Petrosani si Petrila. În anul 1854 inițiatorii exploatării miniere din Valea Jiului s-au unit în “Societatea de mine din Transilvania-Vest””, se arată în istoricuL SNÎMVJ.
În anul 1991 începe restructurarea.
“În urma desfiinţării Combinatului Minier Valea Jiului se constituie Regia Autonoma a Huilei din România si începe un proces amplu de restructurare/reorganizare”, se arată în istoric.
Rând pe rând, mai multe unităţi miniere din Valea Jiului îşi încetează activitea. Astfel, în anul 1994 se închide exploatarea miniera Lonea Pilier.
În data de 20 noiembrie 1998 Regia s-a transformat în “Compania Naţională a Huilei S.A – Petroşani”, ocazie cu care s-au desprins exploatările miniere din Banat si au fost transformate în societăți comerciale Centrul de Calcul Electronic Petroșani, Unitatea de Administrare a Căminelor si Cantinelor Valea Jiului si Atelierul de Proiectare Tehnica si Retehnologizare. Un an mai târziu se închid minele Câmpu lui Neag şi Petrila Sud. Anul 2003 aduce închiderea Minei Dâlja, urmată de mina Valea de Brazi în anul 2004. fix acum 10 ani s-a închis mina de la Aninoasa. Cea mai recentă restructurare este cea de la Mina Petrila, care s-a închis în anul 2015.
Şi lichidarea activităţii miniere nu se opreşte aici. Urmează minele Paroşeni şi Uricani din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului şi după ultimele declaraţii procesul de închidere va cuprinde şi minele Lonea şi Lupeni.
Ce s-a pus în locul mineritului?
Istoria recentă este conturată de închiderea unităţilor miniere. Ce s-a pus însă în locul lor? Nimic. Primarii au dorit ca turismul să devină alternativă la minerit. Proiect eşuat, pariu pierdut. Niciunul din marile proiecte de dezvoltare a domeniilor schiabile din Valea Jiului nu a absorbit forţa de muncă disponibilă. Mulţi locuitori ai Văii Jiului au luat calea străinătăţii pentru că aici nu mai au ce face. Primarii, indiferent de cum s-au numit, au venit doar cu promisiuni. La fel o vor face şi în acest an. An electoral. Vor promite că aduc investitori care să creeze fabrici şi uzine, iar la final nu va mai fi nimic. Vor găsi scuze. Cum că nu avem autostradă, nu avem terenuri întinse, nu avem una, nu avem alta. Cu ce rămânem? Cu amăgiri şi promisiuni.
Monika BACIU
