Am primit cu bucurie inițiativa legislativă a colegei noastre, doamna senator Eleonora-Carmen Hărău, prin care se intenționa aducerea unui firesc echilibru între pensiile celor care au trudit în industria minieră. Noi, liberalii, am considerat inițiativa drept o reparație morală, o recunoaștere a muncii foștilor mineri. În fond, eliminarea unei nedreptăți. Inițiativa prevedea ca toate pensiile să fie calculate după un principiu corect, acela ca munca egală să fie recompensată prin drepturi egale la pensie.
După cum cetățenii Văii Jiului cunosc, cei ieșiți la pensie în baza legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011 primesc bani mai puțini, în timp ce (din păcate doar o parte din) foștii mineri care și-au încetat recent activitatea beneficiază de pensii mult mai mari.
Asta deși mulți dintre acești oameni au muncit cot la cot în minele din Valea Jiului. Am constatat însă cu stupoare că, la ordin politic, toți parlamentarii PSD și ALDE de Hunedoara (Intotero Natalia-Elena, Marica Petru-Sorin, Nistor Laurențiu, Surgent Marius-Gheorghe și Toma Ilie) au votat (miercuri, 25 aprilie 2018) pentru respingerea inițiativei legislative menționate.
Conștient, poate, de umilința la care îi supune în acest fel pe părinții și bunicii noștri, deputatul Toma a lansat o nouă promisiune, anume că această nedreptate se va îndrepta în viitoarea lege a pensiilor. Pensionarii, doamnelor și domnilor parlamentari PSD – ALDE, nu au timp să aștepte! Așa cum dumneavoastră sunteți remunerați regește, lună de lună, pentru a vă împotrivi în mod incredibil unei astfel de inițiative, și foștii mineri au dreptul la o pensie corectă. Acum, lună de lună, pentru cei minim 20 de ani trudiți în măruntaiele pământului!
De altfel, incompetentul Guvern PSD – ALDE nu a respectat nici termenul de 31 decembrie 2017, dată până la care ar fi trebuit recalculate drepturile celor care s-au pensionat din industria minieră. Pentru ca legea să fie respectată, pensionarii se văd nevoiți să apeleze la justiție.
În locul unei pensii decente, PSD și ALDE le oferă zile de chin pe holurile tribunalelor! Prin toate resursele umane ce le stau la dispoziție, organizațiile PNL din Valea Jiului vor oferi îndrumare juridică tuturor pensionarilor care vor să se adreseze justiției.
Organizațiile PNL Valea Jiului