.Index Actualitate

Un an – 3 directori, un administrator judiciar, doi administrator special, 14 membri în CA

Complexul Energetic Hunedoara a funcționat de-a lungul anilor după reguli nescrise. Înțelegeri tacite care nu au avut nimic în comun cu regulamentul de funcționare și care au contribuit semnificativ la declinul societății. Numai într-un singur an, CEH a avut trei directori. Dovadă stă anul 2016, când la cârma CEH s-au perindat trei persoane. Viorel Stancu, Cosmin Chiuzan și Mihael Melczer sunt cei trei care au asigurat conducerea executivă a CEH anul trecut. Între timp, Viorel Stancu a revenit la conducerea Complexului Energetic Hunedoara.

“la act de incetarea de drept la data de 02.05.2017 a contractului de mandat al dlui Michael Cristian Melczer din functia de director general al Societatii Complexul Energetic Hunedoara – S.A., numit in functia de director general al Societatii Complexul Energetic Hunedoara – S.A. prin Decizia administratorului special nr. AS 3118/02.11.2016 ratificata prin Hotararea nr. 14/12.12.2016 a Consiliului de Administratie, pentru o perioada de 6 luni. Se desemneaza dl Viorel Stancu, (…) sa ocupe functia de director general al Societatii Complexul Energetic Hunedoara – S.A.”, arată decizia Consiliului de Administrație din data de 27 aprilie.

Tot anul trecut, CE Hunedoara a bifat și premiere…negative. Intrările și ieșirile repetate din insolvență au atras după sine și numirea unor administratori speciali.

“Conducerea administrativă a fost asigurată în perioada insolvenței de către administratorul judiciar Casa de Insolvență GMC SPRL Craiova, administratorul special Dan ovidiu Agrișan în perioada 18.01.2016 – 02.05.2016 și Nicolae Bogdan Codruț Stănescu în perioada 12.07.2016 – 07.11.2016 și de către Consiliul de Administrație în perioadele ieșirii din procedura de insolvență”, arată raportul administratorilor CEH.

Nu mai puțin de 14 membri au fost în Consiliile de Administrație de la CEH în perioada ianuarie 2016 – martie 2017.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.