Minerii nu sunt înalţi demnitari. Aceasta este părerea finului fostului premier Victor Ponta cu privire la minerii care, miercuri, protestat în faţa sediului Ministerului Energiei. În timp ce o delegaţie formată din mineri protesta, marţi, în faţa Ministerului Energiei, parlamentarii vorbeau de pensiile speciale. Ei au pretenţia să beneficieze de pensii speciale pentru că pe umerii lor cade greul acestei ţări.
Finul lui Victor Ponta, deputatul Marius Manolache a ţinut să precizeze că “nu sunt înalţi demnitari. Mi se pare un respect faţă de cei care vin în Parlament pentru că calitatea de înalt demnitar nu o poate avea toată lumea”.
Adică, minerii şi persoanele care după o viaţă întreagă de muncă trăiesc cu pensii mizerabile nu sunt demne de a avea o bătrâneţe liniştită. Minerii sunt cei care, încă, contribuie la siguranţa sistemului energetic naţional şi dau cu sapa şi târnăcopul pentru a scoate din fundul pâmântului cărbunele. Acel cărbune care ajută la aprinderea becurilor din candelabrele luxuriante ale Palatului Parlamentului, loc unde nu ajunge toată lumea pentru că “calitatea de înalt demnitar nu o poate avea toată lumea”.
Cine este înalt demnitarul Manolache?
Marius Manolache se consideră înalt demnitar. Acesta este la primul mandat de deputat. Manolache, finul fostului premier Victor Ponta nu s-a remarcat cu mai nimic în Parlamentul României. În cei patru ani de mandat, deputatul Manolache a avut o singură problemă, şi aceea în anul 2016 referitoare la angajarea agenţilor de poliţie din surse externe. Pentru că nu oricine poate deveni înalt demnitar, deputatul Marius Manolache are şi studii înalte. Acesta a absolvit Academia de poliţie “Al.I.Cuza”, a urmat cursurile de la Universitatea Bucureşti – Facultatea de drept (Diplomă cursuri postuniversitare – Drept internaţional ) şi-a obţinut masteratul în criminalistică la Academia de poliţie “Al.I.Cuza” şi deţine un certificat de absolvire de la Universitatea naţională de apărare “Carol I” Colegiul naţional de apărare.
În tot acest timp, liderul angajaţilor de la Complexul Energetic Hunedoara, Petre Nica cerea pensii decente pentru cei care au lucrat 20 de ani în subteranele minelor din Valea Jiului.
„Modificarea legii pensiilor în așa fel încât salariații care au lucrat în condiții speciale cel puțin 20 de ani și au împlinit 45 de ani, să se poată bucura de o pensie decentă, nu una limitată, așa cum prevede actuala lege 263”, spune Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.
Monika BACIU