.Index Actualitate

Un șofer de la CJH ar putea încasa mai mult decât un profesor

Scandalul creșterilor salariale, de orice natură, escaladează. Fie că e vorba de pensii speciale sau de majorări salariale în domeniul public, toate țin prima pagină a ziarelor sau deschiderea buletinelor de știri. După majorările salariale aprobate la nivelul Consiliului Județean Hunedoara, un șofer ar putea primi un salariu mai mare decât un profesor.

Vicepreședinții CJH –  indemnizații de peste 11.000 de lei

Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Hunedoara vor avea indemnizații de peste 11.000 de lei. Majorarea a fost decisă în cadrul ședinței de Consiliu Județean, ca urmare a intrării în vigoare a noii legi cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cei doi vicepreşedinţi, Daniel Andronache şi Sorin Vasilescu, vor avea o indemnizaţie de 11.600 lei, echivalentul a 8 (opt) salarii de bază minim garantate de lege, iar celelalte salarii vor fi calculate plecând de la acest plafon în jos. Mai mult, secretarul județului Hunedoara va câștiga cu 100 de lei mai puțin decât cei doi vicepreședinți. Acesta va avea un coeficient de 7,93 salarii, adică 11.500 lei.

Poziția fruntașă este deținută de președintele Consiliului Județean Hunedoara. Mircea Bobora va încasa o indemnizație de 16.633 lei, în urma modificărilor aduse la legea salarizării.

“Legea-cadru nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a intrat în vigoare la data de 01.07.2017. Potrivit prevederilor art. 11, alin.1, alin.2 șI alin.4 din actul normative menționat, pentru funcționarii publici șI personalul contractual din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara salariile de bază de stabilesc prin hotărâre a Consiliului Județean în urma consultării organizației sindicale representative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților, astfel încât nivelul veniturilor salariale să nu depășească nivelul indemnizației lunarea a vicepreședintelui Consiliului Județean, exclusive majorarea prevăzută la art. 16 alin. 2 din lege, iar salariile lunare se stabilesc de ordonatorul de credite cu respectarea art. 25 din Legea-caadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice referitor la limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor, indemnizațiilor șI a altor drepturi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri șI cheltuieli”, arată expunerea de motive a proiectului prin care s-a decis majorarea salariilor.

Astfel, indemnizația vicepreședintelui CJH s-a stabilit prin înmulțirea unor coeficienți cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare de 1450 lei, rezultând cuantumul indemnizației lunare de 11.600 lei.

Potrivit documentului aprobat în cadrul ședinței, arhitectul şef al judeţului va primi 10.248 lei, directorul executiv – 9.760 lei, iar şeful de serviciu poate primi până la 8.600 lei.

Un șofer ar putea beneficia între 2.871 lei și 3.579 de lei, în funcție de gradație, în timp ce un îngrijitor va beneficia de salarii cuprinse între 2.045 lei și 2.549 lei.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.