Cuantumul burselor acordate studenților s-a majorat considerabil. Valoarea acestora s-a dublat. Reprezentanții Universității din Petroșani anunță studenții că în perioada 7 martie – 28 martie se pot depune la secretariatele facultăților dosarele pentru bursă socială și bursa de ajutor social ocazional.
Beneficiarii burselor sociale sunt studenții bugetațI cu vârsta mai mică de 35 de ani: studenții orfani de unul sau ambii părințI, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul șI care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale; studenții bolnavi de TBC care se află în evidența unităților medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficiență renală cronică, astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie), surditate, fibroză chistică, cei investați cu virusul HIV sau bolnavni de SSDA, cei cu handicap locomotor, spondiloză anchilozantă sau reumatism articular și cu orice alte boli cronice pe care senatele universitare le pot lua în considerare. Stundeții a căror familie nu a realizat în cele trei luni de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie (1017 lei) sunt printre beneficiarii burselor.
Studenții pot beneficia și de burse pentru achiziționarea de îmbrăcăminte sau încălțăminte.
“Bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda studenților bugetați cu vârsta mai mică de 35 de ani, cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, studenților defavorizați din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele trei luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar mediu pe membru de familie din salariul minim net la nivel național (1017 lei). Studenții care se încadrează la ambele categorii de burse vor depune două dosare: unul cu documentele în original și unul cu documentele în copii xerox (cererea tip în original pentru ambele dosare”, informarea reprezentanții Universității Petroșani.
Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează: până la împlinirea vârstei de 26 de ani, luând în calcul veniturile părinților și ale copiilor aflați în grija lor, respectiv al membrilor familiei aflate în grija studentului soție, copii dacă este cazul. Pentru studenții cu vârsta între 26 și 35 de ani, venitul lunar mediu net al acestuia se va calcula ținând cont doar de veniturile personale ale acestuia și al persoanelor pe care le are în grijă, precum copii, soție, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Reprezentanții Universității din Petroșani susțin că s-a mărit considerabil fondul de burse de la nivelul instituției de învățământ superior. Dacă până acum cuantumul bursei era puțin peste 80 de lei, acum, după majorările aprobate de Guvern, valoarea burselor va ajunge până la 1000 de lei.
“A fost rezolvată șI problema burselor pentru sportive. Până acum, legea nu era clară, iar acum se specifică faptul că se pot acorda burse speciale pentru sportive. În ceea ce privește bursele sociale acestea pot fi 30% din totalul burselor. Vom avea șI patru studențI cu burse de performanță. Acești 4 studențI au media 10 șI au participat șI la activitățI extracurriculare”, a declarat prof.univ.dr.habil.ing.dr.ec. Eduard Edelhauser, prorectorul Universității Petroșani.
O altă modificare importantă prevede că pot beneficia de burse sociale șI studenții care nu sunt integraliști.
Monika BACIU